in

România, ţara cu cea mai mare concentrare de firme italiene: vezi în ce sectoare se investeşte

România este ţara în care există cea mai mare concentrare de firme italiene, numărul companiilor cu  capital italian înregistrate în România depăşind 30.000– a afirmat preşedintele Confindustria România, Luca Serena, în cadrul Forumului Economic 2011 Italia Internaţională în România, desfăşurat la jumătate lunii septembrie, la Bucureşti.

Valoarea investiţiilor firmelor italiene în România depăşeşte astfel 1,5 miliarde de lei a precizat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Karoly Borbely, în cadrul aceluiaşi eveniment. El a adăugat că valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a ajuns la cifra de 10,6 miliarde de euro, în 2010, înregistrând o mică scădere după 2008.

Iată în ce domenii investesc italienii: pe primele trei locuri se află sectorul energetic, cel al transporturilor şi cel bancar.

Italienii aleg să investească în România pentru că “ţara noastră ocupă o poziţie extrem de importantă şi pot să zic de top în harta investiţiilor din UE. Investiţiile în energia regenerabilă este un nou 'El Dorado' în sudul ţării, în Dobrogea ", a mai spus Borbely, citat de Agerpres.

În plus, secretarul de stat le-a prezentat italienilor avantajele pe care, în opinia lui, le are România pentru atragerea investitorilor, respectiv cota unică de 16%, noul Cod al Muncii, o schemă de ajutoare de stat foarte bună, potenţialul ridicat al câtorva sectoare din economia românească, precum energia, agricultura, infrastructura de transport şi industria.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Lory, „la barista troppo sexy” serveşte cafea în ritm de samba

VIDEO/ Maria Cristina Crăciun, de 11 ani, la “Ti lascio una canzone”