in

Românii din diaspora au două zile la alegerile europarlamentare. Deputatul Făgărășian: ”Nu înțeleg opoziția foarte agresivă a USR și AUR”

Deputatul PNL de diaspora Valentin Făgărăşian salută deciziile adoptate de Biroul Permanent al PNL în legătură cu organizarea alegerilor locale și europarlamentare în data de 9 iunie și consideră că acestea sunt în perfect acord cu deciziile altor state europene care, fie comasează alegeri, fie organizează alegeri pe parcursul a două zile.

Românii din diaspora au două zile la alegerile europarlamentare

”Majoritatea statelor UE se străduiesc să aducă oamenii la vot. În Italia s-a stabilit deja ca alegerile în peste 3.700 de unități administrative să se organizeze în același timp cu cele pentru Parlamentul European. Mai mult decât atât, se votează timp de două zile, sâmbăta și duminica, respectiv 8-9 iunie, pentru a crește numărul de cetățeni care să vină la vot. Și în Irlanda, Belgia, Malta se desfășoară, de asemenea, alegeri locale și europarlamentare în același timp. Este posibil ca și alte state membre să adopte asemenea decizii. Nu-i nimic nedemocratic în acest lucru, ci, dimpotrivă, este în spiritul creșterii legitimității viitorilor aleși, pentru că prezența mai mare a cetățenilor la alegerile locale va determina o prezență mai mare și la alegerile pentru Parlamentul European.

Mă bucur, de asemenea, că PNL a adoptat și decizia de a asigura românilor din diaspora posibilitatea de a vota timp de două zile. Este foarte important ca cei aproximativ 5 milioane de români din străinătate, care se deplasează distranțe lungi până la secția de votare, să poată vota și să știe că pentru PNL este important ca ei să vină la vot și să decidă pentru România.

Ceea ce nu pot să înțeleg este opoziția foarte agresivă a USR, AUR și a altor formațiuni politice față de acest demers democratic. Nu pot decât să mă gândesc că aceștia își doresc ca românii să vină cât mai puțini la vot, nu mai mulți, și că le este teamă de o prezență numeroasă a alegătorilor. Ori, cel mai important moment al democrației este cel al alegerilor. Poate că opoziția față de aceste măsuri ne arată și cât de democratice și atașate valorilor europene sunt formațiunile care văd cu ochi răi un vot numeros al românilor!”

Comunicat
Valentin FĂGĂRĂŞIAN
Deputat PNL

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pensionarul italian rămâne singur după moartea soției, o româncă îl înșală de 200 de mii de euro

Bebeluș român în închisoare cu mama sa

Polemici în Italia: Bebeluș român de mai puțin de o lună, ținut în închisoare cu mama sa