in

Românii din Italia au trimis acasă 810 milioane de euro

Românii din Italia au trimis în țară, prin canalele oficiale (bănci și firme de money transfer) 810 milioane de euro în anul 2012, potrivit unui raport despre străini prezentat pe 13 noiembrie la Roma. Anul acesta, potrivit unor date ale Băncii Naționale a României, sumele trimise din străinătate vor fi cele mai mici din 2008 până acum.

Pe plan mondial, sumele trimise de emigrați către țările de origine au crescut. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, publicat pe 2 octombrie, lucrătorii din străină tate trimit în acest an în țările sărace peste 400 de miliarde de dolari, cu 6% mai mult față de anul trecut. Astfel, banii trimiși acasă anul acesta vor ajunge la cifra record de 414 miliarde de dolari.

În detaliu, China și India conduc clasamentul ca țări primitoare, reprezentând numai ele o treime din total. În clasamentul țărilor care primesc cele mai multe fonduri din străinătate, în termeni de volum, pe primul loc găsim India (71 de miliarde de dolari anual primiți) urmată de China (60 de miliarde), Filipine (26), Mexic (22), Nigeria (21) și Egipt (20).

Mai la distanță, dar oricum deosebit de dependente de banii trimiși sunt alte țări precum Pakistan, Bangladesh, Vietnam și Ucraina. Însă și mai impresionante sunt cifrele legate de procentul de produs intern brut pe care unele țări îl datorează banilor trimiși acasă de emigranți: Tadjikistan, de exemplu, datorează 48% din PIB muncii expatriaților, Kîrghistan 31%, Nepal și Leshoto 25%, Moldova 24%.

Agricultura Italiei în mâinile românilor, peste 117.000 angajați cu acte în regulă

Italia

Dacă în lume procentul banilor trimiși în țările de origine crește cu 6%, în Italia procentul banilor trimiși scade cu 7,6%, element care arată încă o dată în ce criză a intrat Italia. Potrivit raportului “Imigrație, Dosar Statistic 2013”, în 2012 din Italia au plecat 6,8 miliarde de euro. În 2011 au fost 7,4 miliarde. La nivel de țară China este cea către care sunt trimiși majoritatea banilor: peste 2,6 miliarde de euro. Urmează România, cu circa 810 milioane de euro, Filipine cu aproape 367 de milioane și Maroc cu 242,5 milioane.

România

Românii care lucrează peste graniță au trimis în țară, în primele nouă luni ale anului, 2,5 miliarde de euro, cea mai mică suma din ultimii nouă ani. “Românii din diaspora au sărăcit”, a titrat Evenimentul Zilei, pentru a sublinia scăderea vertiginoasă a remitențelor. Anul acesta vor fi probabil jumătate din sumele trimise în 2008, anul în care românii care au emigrat au trimis cei mai mulți bani în țară, mai exact 6,51 miliarde de euro. Următorii ani au adus un regres, asta pentru că cei mai mulți români muncesc în țări afectate de criză și care înregistrează un nivel ridicat al șomajului, precum Spania, Italia sau Portugalia. Sumele trimise în țară au scăzut considerabil. Anul trecut au fost de 3,86 de miliarde. Anul acesta va fi și mai puțin.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cadavrul din Santa Croce este al unei românce, femeia avea 36 de ani

Fasole şi cârnaţi gratis de Ziua Naţională la Bucureşti