in

Răzvan Corneţeanu (Reporter Virtual): «În rândul ambasadorilor nominalizaţi ca “ambasadorii ruşinii”, doamna Constantinescu ocupa loc fruntaş»

«Ambasadorii sunt vinovaţi. Sunt vinovaţi şi alţii. Miniştri de Externe, personal MAE la Bucureşti, politicieni. Dar referindu-ne strict la ambasadori, ei sunt, fără niciun dubiu pentru mine, vinovaţi.»

Răzvan Corneţeanu nu are dubii cu privire la responsabilităţile pentru catastrofa de la votul din diaspora de la ultimele alegeri. Corneţeanu este unul din „greii” presei româneşti. Fost director general al trustului Adevărul Holding, după ce a condus ani de zile Ringier România, acum este acţionar la mai multe publicaţii online, între care şi „Reporter Virtual”.

Imediat după turul II al alegerilor, a publicat un text devastator la adresa Ambasadorilor din ţările unde au fost probleme, iniţiind şi o campanie intitulată „Ambasadorii Ruşinii„, prin care se cere demiterea celor cinci ambasadori din ţările unde românii au fost umiliţi la cozi, din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania. Menţiuni speciale pentru ambasadoarea din Italia, care s-a remarcat, spune Răzvan Corneţeanu, în fuga de răspundere şi acoperirea urmelor. Puteţi citi textele AICI.

I-am adresat câteva întrebări lui Răzvan Corneţeanu.

Răzvan Corneţeanu, în ce măsura crezi că sunt responsabili ambasadorii enumeraţi pentru dezastrul organizatoric al votului din Diaspora în raport cu conducerea MAE?

«Ambasadorii sunt vinovaţi. Sunt vinovaţi şi alţii. Miniştri de Externe, personal MAE la Bucureşti, politicieni. Dar referindu-ne strict la ambasadori ei sunt, fără niciun dubiu pentru mine, vinovaţi. Şi pentru că sunt principalii responsabili de promovarea imaginii ţării noastre în ţara în care sunt numiţi, trebuie să plătească printre primii.

În Bucureşti şi în ţară votul durează 1-3 minute. Şi nu de ieri, de mulţi ani. Nu văd de ce calculul în străinătate ar pleca de la alte standarde. Şi dacă au calculat o oră de stat la coda şi tot mi se pare condamnabil. De ce trebuie trataţi românii din diaspora cu mai puţin respect? Iar aici vorbim de cozi uriaşe de 5-7-9 ore. Pentru aşa ceva nu trebuie numai să răspundă, trebuie daţi afară definitiv din meseria lor.

Cititorii voştri trebuie să mai înţeleagă ceva. Ambasadorii şi în general personalul MAE sunt specialişti în supravieţuire. Ştiu toate schemele posibile ca să “fie acoperiţi”. Este o naivitate din partea cuiva să creadă vorbele preşedintelui Băsescu “am verificat şi toţi ambasadorii au trimis scrisori prin care cereau un număr mai mare de secţii; vinovaţii trebuie căutaţi în altă parte”. Foaie verde! Ce îi durea mâna să ceară costuri suplimentare? Nu! Ştiu să facă asta într-o experienţă a supravieţuirii pe care oamenii normali nu o pot înţelege corect.

Este foarte simplu să dai un mail: “vreau un xerox, 3 maşini, 8 angajaţi, 12 secţii de votare şi salarii mai mari”. Apoi iei mail-ul şi “te scoţi” în faţa tuturor: “eu am încercat, ăştia nu vor”. Schemele astea pot păcăli doar pe proşti sau pe naivi.

Imaginea României în ţările respective a fost terfelita efectiv. Televiziunile naţionale şi locale au prezentat pe larg dezastrul oraganizarii şi umilirii românilor.

Ambasadorii sunt principalii responsabili de această imagine. Din 16 noiembrie ei nu mai pot pretinde respect din partea partenerilor de la ministerele de externe ale ţărilor respective şi din partea celorlalţi ambasadori ai celorlalte ţări care nu şi-au imaginat vreodată că se poate proceda într-un asemenea hal cu cetăţenii pe care îi reprezinţi.

Pe scurt, din 16 noiembrie ambasadorii respectivi s-au compromis definitiv! Mandatul lor s-a încheiat atunci. Rămâne numai oficializarea acestui lucru. ReporterVirtual.ro şi-a asumat această luptă şi le va supraveghea activitatea până vor fi demişi. Campania “Ambasadorii ruşinii” se va finaliza doar după ce ambasadorii din Italia, Spania, Germania, Franţa şi UK vor fi demişi. »

Dan Popa, Radio Romania-Italia: „Ambasadorii ar trebui să demisioneze”

Chef la Ambasadă fără Gazeta Românească, publicație supusă sancțiunilor ambasadoarei

Cum explici că unii ambasadori au ieşit cu declaraţii în presă prin care încercau să se disculpe după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat că ar trebui rechemaţi şi nu imediat după închiderea urnelor?

«Asta este un al doilea mare motiv. Cu excepţia domnului Mazuru care are însă alte “bube”, niciunul nu a ieşit înainte de primul tur sau între tururi cu declaraţii de presă care să arate în vreun fel că se zbat, că nu sunt părtaşi la scenariul grotesc promovat de la Bucureşti.

Au ieşit doamna Constantinescu şi ambasadorul de la Londra în 17 şi 18 noiembrie când au simţit că le fuge pământul de sub picioare. Au făcut-o într-un mod dezgustător, lucru care m-a convins că oamenii ăştia nu merită nici respect nici înţelegere: l-au criticat, înfierat, amândoi, pe Corlăţean (între altele fie spus, cel mai prost, nu slab, ministru de externe al României din ultimii 50 de ani) dar nu au scos o vorbă despre Meleşcanu. De ce? Simplu! Nu îşi dăduse încă demisia!

Adică ambasadorii şi-au folosit imediat relaţiile din presă (citiţi pe net interviurile) după alegeri, au dovedit ipocrizie şi nesimţire maximă acuzând doar ministrul care plecase, deşi Melescanu a fost a doua mare catastrofă, dar nu au mişcat un deget înainte.

O remarcă specială pentru doamna Constantinescu care s-a dovedit a fi un monstru de nesimţire, un duşman al românilor şi o unealtă utilă în mâinile celor care au dorit împiedicarea votului românilor din Italia.

Pentru cei care au chemat jandarmii străini să bată români pe teritoriul propriei ţări (ambasada), am un singur mesaj plin de ură şi dispreţ: sunteţi nişte criminali!»

DNA a preluat dosarul de urmărire penală (deocamdată în rem). Teoretic, ar trebui să existe cel puţin indicii pentru infracţiuni de corupţie, că fluxul de vot a fost obturat în mod deliberat, poate la comanda politică? La Reporter Virtual aţi primit informaţii în sensul ăsta?

«Este doar o dovadă a faptului că domnul Cazanciuc este incapabil să facă lumină, deşi ştie foarte bine că era treaba Ministerului Justiţiei şi a Procurorului General. Dar tot răul spre bine, românii au muuuult mai multă încredere în DNA.

În funcţie de cum definim corupţia şi ţinând cont de poveştile spuse la tv în ore de maximă audienţă de demişii Vanghelie şi Geoana (alte “caractere”), sunt absolut sigur că au existat discuţii cu privire la “schemele” de reducere a numărului de secţii în zonele cu densitate mare de români. Trebuie doar scuturaţi şmecherii de la centrală MAE şi apoi mers pe fir până la PSD. Există multe indicii şi dovezi şi sper din toată inima că în acest minister înţesat de spioni ai SIE vor fi găsiţi vinovaţii.»

Scrisoare către cei doi preşedinţi ai României: „Cerem demiterea Ambasadoarei României în Italia, Dana Constantinescu”

Ambasadoarea de la Roma, SANTA SUBITO!

Replica Ambasadei: „Nu există membri ai comunităţii româneşti din Italia care sunt mai români decât alţii”

În articolului tău cu „Ambasadorii Ruşinii” ai scris câteva rânduri din care reiese că ai primit semnale de la amici ai ambasadoarei de la Roma, Dana Constantinescu, să te „linişteşti”. Au fost ameninţări, presiuni, rugăminţi, poţi da detalii?

«În rândul ambasadorilor nominalizaţi ca “ambasadorii ruşinii”, doamna Constantinescu ocupa loc fruntaş. Prieteni de-ai dânsei au ieşit imediat pe site-urile noastre şi au încercat să le justifice nejustificabilul. Mulţi, şi câteodată aceeaşi persoană ascunsă după mai multe identităţi. Nu susţin că au fost puşi de doamna ambasador, dar susţin că sunt de aceeaşi proastă calitate umană.

Personal nu ştiu cum nu vă adunaţi în fata ambasadei protestând împotriva unui astfel de om, ambasadoarea Constantinescu.

Prea v-aţi învăţat voi românii din Italia să ţineţi capul în jos în faţa acestor angajaţi ai statului român care primesc o grămadă de bani şi avantaje dar când este vorba de răspundere se ascund după pantalonii domnului Băsescu.

Domnul Dinu de la Torino este în aceeaşi barcă, cu tot cu legitimaţiile suplimentare pe care le are. Un incompetent care a învăţat mai mult de la generalul Stănculescu de la Revoluţia din 1989 decât de la oricine altcineva. În sensul că s-a “detaşat” în locuri mai puţin tulburi (la Genova) şi s-a mai dat şi bolnav. Genul ăsta de antichităţi trebuie să dispară din MAE. Atunci va fi şi România mai bine reprezentată şi voi veţi avea viaţă mai uşoară.

Mă aşteptam să mă întrebi şi de ce cred eu că Traian Băsescu le-a luat partea ambasadorilor. Chiar dacă nu mă întrebi, îţi răspund: pentru că erau oamenii aleşi de el, pentru că era vorba de ambasadorii din principalele ţări UE şi pentru că nu a văzut cu ochi buni valul de simpatie pe care s-a urcat Klaus Iohannis.

Cu demisiile respective valul s-ar fi accentuat. Aşa că a încercat o temperare. Şi premierul şi Parlamentul încearcă acelaşi lucru. Noul Preşedinte a intrat deja în morişca defăimătorilor şi sabotorilor profesionişti. Votul prin corespondenţă a fost refuzat din nou. Şi lucrurile nu se vor opri aici.

Două idei de final:

1. Cred sincer că următoare Revoluţie de Curăţare a clasei politice poate începe din diaspora. Susţinerea din partea ţării este totală, indiferent de culoarea politică.

2. Ce aţi făcut voi DIASPORA în acele zile prin gesturi simple, răbdare, încredere şi îndârjire a EMOŢIONAT România până la ultimul om. Personal, recunosc că am privit filmuleţele cu voi în fata ambasadelor de mai multe ori cu ochii în lacrimi. Oamenii s-au simţi ruşinaţi că ei votează în 2 minute şi voi staţi ore în şir în frig şi ploaie cântând imnul, încurajându-vă unii pe alţii şi crezând în viitor. Aşa au ieşit în stradă oamenii din România şi numai Dumnezeu ştie ce se întâmplă dacă Ponta ieşea Preşedinte. Era prăpăd.

Am încercat să vă spun şi în scris într-un articol scris cu sufletul şi postat cu inima (http://www.reportervirtual.ro/2014/11/diaspora-o-reverenta-o-lacrima-si-o-imbratisare-calda.html), vă spun şi aici:

Pentru ce aţi făcut în zilele alea, pentru că ne-aţi adus aminte ce înseamnă să fii mândru că eşti român, pentru că aţi scos binele dintr-o ţară obişnuită să fie stoarsă de “rău”, eu, soţia mea, copii mei vă rămânem recunoscători şi va transmite admiraţia, respectul şi dragostea noastră! Şi ca mine, probabil, mulţi, mulţi alţii!»

Daniel Neamu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Noi doi şi dragostea

Ministrul diasporei, Bogdan Stanoevici: „Nu mă tem de ancheta DNA, nu am avut atribuţii la alegeri”