Menu
in

Scandal uriaș pe tema adopțiilor în Italia: copii „spălați pe creier”, supuși șocurilor electrice și abuzurilor

Dacă în România „cazul Sorina” continuă să facă valuri, în Italia un scandal uriaș, soldat cu arestări, scoate la lumină abuzuri de neimaginat asupra copiilor pe care serviciile sociale vor să îi dea spre adopție. Optsprezece persoane au fost arestate, inclusiv un primar din Reggio Emilia, toți fiind acuzați  că au încercat să șteargă legăturile și amintirile copiilor pentru a-i lua de la părinții de origine și a-i încredința altor familii, scrie ziarul Corriere della Sera, citat de activenews.ro.

Certificate false privind starea minorilor pentru a-i smulge din familii aflate în dificultate și a-i încredința altora cu cerințe mai potrivite. De aici a pornit o amplă anchetă, ale cărei detalii cutremurătoare ies acum la lumină, anchetă făcută de  carabinieri și de ofițerii de poliție din Reggio Emilia, denumită ”Îngeri și Demoni”.

Conform sursei citate, este vorba de copiii scoși în mod ilegal din custodia părinților, pentru a fi încredințați mai apoi altor familii.  O afacere de sute de mii de euro.

Numai că, pentru a construi condițiile necesare pentru acest eșafodaj al adopțiilor ilegale. fiecare metodă folosită a fost așa zis ”legală”: False legături,  terapeuți deghizați  personaje „rele”, în tot felul de monștri din basme, pentru a personifica și a altera imaginea părinților, amintiri false despre abuzuri sexuale generate prin impulsuri electrice pentru a modifica amintirile minorilor în cadrul discuțiilor cu cei care urmau să decidă adopțiile.

În acest scandal uriaș care zguduie Italia sunt implicați politicieni, medici, asistenți sociali, liber-profesioniști, psihologi și psihoterapeuți de la o organizație non-profit din Torino. În total 18 persoane, inclusiv primarul democrat din Reggio Emilia,  Andrea Carletti, reales cu doar câteva săptămâni în urmă. Toți se află în prezent în arest la domiciliu, având interdicția de a-și exercita profesia.

În centrul anchetei se află o rețea de servicii sociale, acuzată că a întocmit rapoarte false pentru a îndepărta copiii din familii și a le plasa în îngrijirea unor  prieteni și ”cunoscuți”.

Pentru a putea demonstra faptul că familiile copiilor nu mai trebuie să aibă custodia, s-au folosit metode barbare. Dina ancheta procurorului  a reieșit că au existat zile întregi de „spălare a creierelor” în timpul discuțiilor dintre copii și psihologi și chiar utilizarea unor mici șocuri electrice menite să schimbe„starea de memorie” a minorilor. Plus metode prin care au fost manipulate amintirile copiilor și povestirile lor despre situația familială:  false abuzuri, desene neautorizate în care au fost reproduse scene de violență. 

Astfel, ajunși în fața judecătorului, versiunea minorilor nu corespundea cu nimic realității, iar magistrații decideau adesea în favoarea adoptării lor către alte familii, toate făcând parte din această afacere șocantă. Grav este că, după cum susține presa italiană, unii copii ar fi fost violați, odată ce s-au alăturat noilor familii sau comunități.

Printre acuzațiile aduse suspecților se numără frauda procedurală, abuz în serviciu, maltratarea minorilor, vătămări foarte grave, falsificarea actelor publice, violență, tentativă de extorcare.

Înscrie-te pa pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version