Menu
in

Senatorul Liviu Brăiloiu, milionar în euro, propus ministru pentru Diaspora

Senatorul PSD Liviu Tit Brăiloiu, propus ministru pentru relația cu românii de pretutindeni, este un om bogat. În topul milionarilor români, a apărut încă din 2011. Ediția Forbes 2011 îi atribuia o avere estimată la 11 milioane de euro.

Ultima sa declarație de avere consemnează multe case si terenuri la mare (Eforie Nord și Mamaia, dar și o casă la Madrid), bijuterii, ceasuri (de 300.000 euro!), zeci de conturi cu sume de la zeci de mii până peste un milion de euro, acțiuni la firme profitabile.

Fost prefect la Constanța, în prezent senator, el a fost desemnat de partid să îi ia locul Nataliei Intotero, candidată la alegerile europene.

Potrivit publicației HotNews, Brăiloiu este mai degrabă cunoscut opiniei publice pentru ieșirile împotriva ziariștilor, pe care i-a numit „ciobani”, dar și pentru acuzațiile de cuvinte și gesturi obscene adresate colegilor parlamentari din USR.

În noiembrie 2017, Tit Liviu Brailoiu i-a calificat drept „ciobani” pe ziariștii care doreau sa ia declaratii de la ministrul Apărării de atunci, Mihai Fifor.

Ulterior, jurnaliștii l-au abordat pe senator pe holurile Parlamentului, întrebându-l de ce îi consideră pe reprezentanții presei ciobani. „Nu știu, nu știu. Nu-mi aduc aminte”, a răspuns Brăiloiu. După ce jurnaliștii i-au precizat că spusele sale au fost auzite și de ministrul Fifor și există dovada, senatorul PSD a încercat o explicație: „Când călcați un om pe picioare și-l îmbrâncit, vă cereți scuze. (…) Orice meserie este onorabilă”, a spus Brăiloiu, adăugând că el a fost jignit destul „până acum” de presă.

Nu este singurul incident de acest gen în care a fost implicat Liviu Tit Brăiloiu.

În decembrie 2017, senatorul PSD a fost acuzat că i-a spus Florinei Presadă, de la USR: „Prințeso, Sugi P…a!”. (sursa )

În septembrie 2018, Liviu Brăiloiu a cerut adoptarea unei legi care să reglementeze și să controleze conținutul postărilor pe Facebook , pentru că „apar tot felul de amenințări, incitare la tot felul de agresiuni”. Ministrul Carmen Dan i-a răspuns atunci că acesta poate fi un subiect serios.

„Din informațiile care circulă pe diverse rețele aflăm că au existat 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală în timp ce noi facem tot felul de legislații referitoare la combaterea terorismului, la spălarea banilor. Paralel există aceste conturi, 140.000 de conturi care nu au niciun control. Tot pe Facebook, pe aceste conturi, nu știu dacă sunt reale sau nu apar tot felul de amenințări, incitare la tot felul de agresiuni, apar indivizi care se pozează cu pistoale, cu puști și vroiam să vă întreb, serviciile de specialitate ale MAI acționează în vreun fel?”, a argumentat Liviu Brăiloiu, citat de Mediafax.

PSD Italia îl vrea pe Cristian Rizea ministru al diasporei: „Sunt onorat de această propunere”

Natalia Intotero, ministrul pentru românii de pretutindeni: «Am simțit această dorință a conaționalilor noștri, de a se întoarce acasă»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version