in

Tinuți în condiții inumane și exploatați la cules roșii. Povestea sclavilor din Puglia

Carabinierii din Apricena (provincia Foggia în Puglia) au arestat pentru infracțiunea de intermediere ilicită și exploatare a muncii trei așa-numiți „caporali” români: Ionel Tărnăuceanu, de 29 de ani, Daniel Bălăceanu, de 23 de ani, și Ionuț Macovei, de 25 de ani, toți fără antecedente penale. (foto 2)

Nouă cetățeni români au denunțat la unitatea carabinierilor din Apricena faptul că au reușit să fugă, spărgând o mică ușă secundară a casei rurale unde au fost constrânși să locuiască circa trei zile, după ce au fost angajați la culesul roșiilor. Casa a fost amenajată în domitor în care zeci de persoane erau segregate în condiții igienico-sanitare foarte proaste, lipsite de cele mai elementare servicii: apă, energie electrică și canalizare.

Cei nouă români erau în stare evidentă de deshidratare. Ancheta a început imediat. Indicațiile furnizate au permis atât identificarea casei, situată pe câmpiile din Apricena, cât și a celor trei „caporali”, care încă nu aflaseră că muncitorii s-au adresat carabinierilor.

La sosirea militarilor, ușa de la intrarea casei era închisă cu un lacăt. Carabinierii au găsit înăuntru saltele murdare și gunoaie împrăștiate peste tot.

Potrivit reconstituirilor, cei nouă lucrători au fost contactați în România de Ionel Tărnăuceanu (recrutatorul grupului) care i-a invitat să-l urmeze în Italia pentru recolta sezonieră de roșii în următoarele condiții: fiecare lucrător trebuia să plătească în avans suma de 125 de euro pentru călătoria de dus și întors, ar fi primit suma de 3 euro pe lădiță (care odată umplută cu roșii ar fi cântărit circa 50 de kg), ar fi beneficiat de o locuință cu paturi și dușuri și de o sumă suplimentară de 10 euro la fiecare trei zile pentru a face față cheltuielilor de întreținere.

Munca ar fi fost împărțită astfel: un prim schimb de la 05.00 la 11.00 urmat de o pauză de la 11.00 la 16.00, revenind la muncă până când întunericul făcea imposibilă recoltarea.

Odată acceptată propunerea, victimele au urcat într-un autocar și după circa 20 de ore de voiaj au ajuns la San Severo unde erau așteptate de Daniel Bălăceanu și de Ionuț Macovei, care la bordul unui autoturism au ghidat autocarul făcându-l să ocolească îndelung degeaba, astfel încât pasagerii să fie dezorientați privind traseul.

Români exploatați de români, la Cerignola. Doi „caporali” arestați

Văzând condițiile casei, lucrătorii și-au exprimat refuzul de a trăi în acel loc murdar și abandonat. N-au putut însă pleca, fiindcă șoferul a refuzat în mod categoric să-i ducă înapoi, spunându-le că voiajul trebuia plătit din veniturile din recoltarea roșiilor.

Au început intimidările și abuzurile asupra lucrătorilor: cei doi „caporali” au intrat imediat în posesia documentelor lor, amenințându-i că dacă vor pleca, vor fi opriți de forțele de ordine sau că vor fi împușcați.

Zece ore pe zi pentru 20 de euro, câte 12 în cameră. Iată cum trăiesc mii de români în Puglia

La terminarea zilelor de lucru erau închiși la fermă și, până noaptea târziu, cei doi efectuau adevărate servicii de gardă pentru a evita ca victimele să poată fugi. Ușa casei era închisă cu un lacăt din exterior, în timp ce gratiile de la ferestre împiedicau orice tentativă de fugă. După o singură zi de lucru, cea succesivă sosirii, și aproape trei de trudă, fără mâncare și apă, denunțătorii au reușit să fugă în plină noapte spărgând ușa secundară a casei. Odată ajunși în exterior, au rătăcit în întuneric pe câmpiile din împrejurimi, urmărind luminile din depărtare a localității până au ajuns la cazarma carabinierilor.

Carabinierii i-au arestat în flagrant delict pe cei trei români, considerați vinovați, cu titlu diferit, de complicitate la intermediere ilicită și exploatare a muncii. Sunt în curs anchete pentru a se clarifica situația proprietarului terenului pe care au fost angajați românii la culesul roșiilor.

„Arestarea de caporali la Apricena este o veste bună, însă este doar primul pas al forțelor de ordine și al magistraturii dintre mulții pe care trebuie să-i facă pentru a identifica rețeaua de complicitate și responsabilitățile celor care profită de pe urma sclaviei lucrătorilor români”, a comentat deputata Pd Colomba Mongiello (comisia Agricultură) operațiunea efectuată de carabinieri pe câmpurile din Apricena.

„Regiunea Puglia și organizațiile agricole – continuă Mongiello – trebuie să găsească soluții pentru o deplină aplicare a legii împotriva muncii la negru.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Surpriză: nu era o femeie frumoasă și atrăgătoare, ci un transsexual

Rechizitoriul Corinei Bebereche: „Pe mine nu ma reprezinta nimeni din Torino”