in

Ultimatum din diaspora către guvernanţi: “Vrem să fim trecuţi pe listele electorale!”VIDEO

Un grup de reprezentanţi ai asociaţiilor din diaspora a dat un ultimatum guvernului de la Bucureşti, cerând înscrierea românilor din străinătate pe listele electorale permanente, până la 15 august.

Apelul a fost făcut duminică, 12 august, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Bucureşti, la Hotel Marriot la iniţiativa “Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa” (FARE), care reuneşte organizaţii din Spania, Italia, Germania şi Franţa.

 

Asociaţiile din Italia: “Suplimentarea secţiilor de votare, o mare victorie a diasporei”

Dacă românii din diaspora nu vor fi înscrişi pe listele electorale până pe 15 august, reprezentanţii FARE au ameninţat că vor face plângeri penale împotriva Guvernului, a premierului Victor Ponta şi a preşedintelui interimar Crin Antonescu.

"Suntem incomozi. Suntem români care locuim în afara României şi avem aceleaşi drepturi ca un român care locuiește în Craiova. Cerem Guvernului României să introducă imediat pe listele electorale pe toți cetățenii care sunt cetățeni români indiferent unde se găsesc. Dacă până miercuri, Guvernul nu va introduce, inclusiv grupul de români care sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate, 490.000 de români, inclusiv acest grup, miercuri vom face o plângere penală împotriva Guvernului, împotriva primului-ministru, domnul Victor Ponta şi împotriva preşedintelui interimar, Crin Antonescu", a declarat Daniel Țecu, liderul Federației Asociațiilor de Români din Europa (FARE), citat de EVZ.

“Am mers afară, trăim democraţia ca acolo, venim şi ne vedem la televizor “Vrem o ţară ca afară!”, dar fără ăia de afară. Cum se poate face o ţară ca afară, dacă nu vrei ca afară , dacă nu-I pe cei de afară?” a spus Robert Răducescu, preşedintele Asociaţiei Romania- Lombardia.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost înmormântată la cimitirul Bellu din Bucureşti

Garda de finanţe controlează “badantele” care nu-şi declară venitul la fisc