in

Un român se bate pentru un proiect de lege în Parlamentul italian: înscrierea automată pe listele de vot

Marian Mocanu nu renunţă. Proiectul de lege pentru care se bate de câţiva ani a ajuns din nou pe masa parlamentarilor italieni. Joi 7 aprilie, reprezentantul „Italia Unica” din Camera Deputaţilor de la Roma, Guglielmo Vacaro, a depus proiectul de lege „Modifiche al decreto legislativo 12 aprile 1996, n. 197 recante norme in materia di elettorato attivo e passivo nelle elezioni comunali e circoscrizionali dei cittadini comunitari residenti in Italia”, un proiect promovat de mai mulţi ani de mişcarea politică condusă de Marian Mocanu, „Europei per l’Italia”.

Proiectul „Modificări la decretul legislativ nr. 197 din 12 aprilie 1996 privind normele în materie de electorat activ şi pasiv la alegerile locale şi de circumscripţie al cetăţenilor Uniunii Europene rezidenţi în Italia” a fost prezentat pentru prima dată în 2012 de doi parlamentari FLI, Carmelo Briguglio şi Giulia Buongiorno. Aceeaşi iniţiativă a fost susţinută de mai mulţi exponenţi ai PD şi Italia dei Valori în Parlament. Propunerea a obţinut susţinerea publică şi a Primarului din Verona, Flavio Tosi.

Proiectul

Ce prevede propunerea? Pentru a permite şi a face efectivă exercitarea dreptului de vot al cetăţenilor comunitari, noul proiect prevede abrogarea normei care obligă cetăţeanul UE să solicite înscrierea pe lista specială suplimentară. Mecanismul se simplifică, prevăzându-se înscrierea automată a comunitarilor rezidenţi pe listele electorale suplimentare.

Decretul legislativ 197/96, adoptând Directiva comunitară 94/80/CE, prevede dreptul de vot şi eligibilitate la alegerile locale pentru cetăţenii Uniunii Europene care au rezidenţa într-un stat membru a cărui cetăţenie nu o au. De exemplu românii care intenţionează să participe la alegerile pentru reînnoirea organelor primăriei sau circumscripţiei în care sunt rezidenţi, trebuie astăzi să prezinte o cerere de înscriere pe lista electorală suplimentară, înfiinţată la fiecare primărie. Proiectul promovat de Marian Mocanu modifică articolul 1 al decretului sus-menţionat.

Dispoziţia în vigoare prevede în mod expres obligaţia, pentru cetăţenii comunitari care intenţionează să participe la alegerile pentru reînnoirea organelor primăriei şi circumscripţiei în care sunt rezidenţi, să prezinte la primar o cerere de înscriere pe lista electorală suplimentară, înfiinţată la fiecare primărie.

În schimb, prin intermediul modificării propuse (articolul 1) se intenţionează, în esenţă, să se limiteze această obligaţie numai la cetăţenii Uniunii care încă nu sunt înscrişi la evidenţa populaţiei rezidente în localitate, în timp ce, pentru cei înscrişi regular la birourile de evidenţă a populaţiei, se prevede înscrierea din oficiu pe lista electorală suplimentară, înfiinţată la aceeaşi primărie, în urma unor proceduri speciale desfăşurate de birourile primăriei cu scopul de a verifica absenţa oricăror obstacole.

ARTICOLUL 1

1. La articolul 1 al decretului legislativ nr. 197 din 12 aprilie 1996 îi sunt aduse următoarele modificări: a) la punctul 1, după cuvintele: „în care sunt rezidenţi”, sunt introduse următoarele „dar care nu sunt încă înscrişi în registrul de evidenţă a populaţiei rezidente în localitate;

b) la punctul 2, litera c), să se elimine cuvintele: „, cu condiţia să nu fie deja înscrişi”;

c) după punctul 5, este introdus următorul punct: „5-bis.Cetăţenii Uniunii înscrişi în registrul de evidenţă a populaţiei al localităţii în care sunt rezidenţi nu trebuie să prezinte cererea specificată la punctul 1, ci – în urma procedurile speciale efectuate, conform succesivului articol 2, cu scopul de a verifica absenţa oricăror obstacole – sunt înscrişi din oficiu pe lista electorală suplimentară, înfiinţată la aceeaşi primărie”.

ARTICOLUL 2

1. Prezenta lege intră în vigoare în ziua următoare publicării sale în Gazzetta Ufficiale.


 

Europei per l’Italia

Marian Mocanu este unul dintre ei mai vechi militanţi din comunitatea românească din Italia. Fost preşedinte al Ligii Românilor din Italia, în 2008 a candidat din partea PSD în colegiul 1 diaspora pentru Senat, obţinând 2.368 voturi. A plecat din PSD şi în 2010 a fondat o mişcare politică, „Europei per l’Italia”, care urmăreşte afirmarea străinilor din Italia în calitatea lor de cetăţeni europeni.

În timp, Europei per l’Italia s-a dovedit un bun avocat al drepturilor românilor şi al europenilor din Italia. A strâns alianţe cu partide şi personalităţi importante ale vieţii politice italiene. Ultimul aliat, în ordinea timpului, care a venit alături de Marian Mocanu şi mişcarea fondată de acesta este Corrado Passera, politician şi bancher de prim rang în Italia. Dintre funcţiile importante ocupate până acum de Passera, le amintim pe cele de director general al grupului editorial L’Espresso, administrator delegat la Olivetti, la Poste Italiane şi la Banca Intesa. A fost Ministrul dezvoltării economice şi Ministrul infrastructurilor şi al transporturilor în guvernul Monti, în perioada 2011 – 2013.

În 2014, Corrado Passera a lansat proiectul politic „Italia Unica”, transformat în partid în 2015. Passera a anunţat că va candida la primăria oraşului Milano, dar în 9 aprilie 2016 a renunţat, oferind susţinere lui Stefano Parisi, candidatul susţinut de centru-dreapta.

În semn de recunoaştere a alianţei dintre „Europei per l’Italia” şi „Italia Unica”, Marian Mocanu va face parte din consiliul director naţional al „Italia Unica”, iar „Europei per l’Italia” va pune candidaţi în toate zonele din Milano pe listele electorale ale partidului italian, care îl vor susţine pe Parisi.

În acest sens, Marian Mocanu face un apel către toţi românii care vor să candideze la Milano: „Avem 8 locuri destinate românilor pe lista Italia Unica. Noi selecţionăm candidaţi. Cine doreşte să candideze, să ne contacteze„, este apelul lui Marian Mocanu. Împreună cu Gianni Torri, coordonatorul provincial al Italia Unica, aceste candidaturi vor fi evaluate.

Sorin Cehan

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Andrea Belfiore, mediator Emergency, în sprijinul românilor nevoiași la Napoli: «M-am îndrăgostit de România»

Torino, familie de români distrusă: Beat la volan, produce accident şi îşi ucide soţia