in

Victor Ponta nu a fost niciodată înscris la un curs de master la Universitatea din Catania

„Referitor la întrebarea dumneavoastră, vă confirm că dl. Victor Ponta nu a fost niciodată student la master la universitatea noastră”. Semnat: Antonino Recca, rectorul Universităţii din Catania.


 


Un email de două rânduri rezolvă misterul masterului dispărut din CV-ul premierului Ponta, subiect sesizat de un cititor Contributors.ro şi dezvoltat pe 20 iunie într-un articol publicat de HotNews.ro.

CV-ul oficial al premierului Victor Ponta a suferit o modificare importantă, fiind eliminat Masterul în Drept Penal Internaţional de la Universitatea din Catania, Italia, pe care Victor Ponta l-ar fi obţinut în perioada martie-iunie 2000.


 


Cum a explicat dispariţia masterului din CV Victor Ponta? «CV-ul meu, ca prim-ministru, trebuie să cuprindă doar ceea ce ţine de studiile pe care le am şi ceea ce îmi cere legea pentru a fi prim-ministru. Nu mai e cazul să mă mândresc foarte mult cu multe alte lucruri pe care le-am făcut.», a declarat Victor Ponta.

Imediat după apariţia acestor informaţii, am cerut clarificări direct de la Universitatea din Catania.


Al Magnifico Rettore della

Università degli Studi di Catania,

Prof. Antonino Recca

Oggetto: Richiesta di informazioni.

Riferimento: frequenza master post universitario.

La sottoscritta SUCEVEANU Crina Mihaela, nella qualità di giornalista pubblicista, iscritta al n° 145717 dell’Ordine Nazionale dei Giornalisti – Ordine Regione Sicilia, nella qualità di collaboratrice del settimanale Nuova Gazeta Romaneasca (Registrazione al Tribunale di Roma n° 118/2003 del 17 marzo 2003) edita da Stranieri in Italia S.r.l. chiede di conoscere se il Dottor PONTA Victor – Viorel cittadino Romeno, nato in Romania il 20 settembre 1972 ha frequentato con profitto nel mese di marzo – giugno dell’anno 2000 presso la Facoltà di Giurisprudenza dell’Università degli Studi di Catania un master in diritto internazionale penale.

Il Dottor PONTA Victor – Viorel è attualmente Primo Ministro in Romania e, lo stesso  ha annoverato nel proprio Curriculum Vitae, pubblicato nel sito web del Governo della Romania, detta partecipazione.

Stante l’evidente interesse pubblico in ordine alla superiore richiesta, in quanto, in Romania la questio è stata resa di dominio pubblico dai principali mezzi di stampa e televisione ingenerando un acceso dibattito politico, si chiede una risposta urgente in merito a quanto richiesto, al fine di fare chiarezza sulla vicenda.

Con Osservanza

Crina Mihaela Suceveanu


Astăzi, 4 iulie, am primit răspunsul: Victor Ponta nu a fost niciodată student la un master în anul 2000 la Universitatea din Catania. Purtătorul de cuvânt al Universităţii din Catania, Mariano Campo, ne-a precizat că un master în Italia durează un an sau doi.

O nouă bătaie de cap pentru premier, care trebuie să răspundă acum, pe lângă acuzaţiile de plagiat, şi de declararea de informaţii false în CV. E drept, şterse acum din CV-ul oficial, probabil de teamă că cineva ar fi putut descoperi minciuna.

Crina Suceveanu


UPDATE 1

Replica lui Ponta: „Am făcut un curs la Catania, jurnaliştii au încălcat deontologia!”

Victor Ponta jigneşte jurnaliştii: „Am făcut un curs la Catania, aţi încălcat deontologia!”

UPDATE 2

Comunicat Universitatea din Catania: Victor Ponta a făcut un „curs de perfecţionare”

Universitatea din Catania a remis redacţiei noastre un comunicat în care afirmă că, după ce ştirea că Victor Ponta nu a fost masterand la Catania a făcut mare vâlvă în România, au căutat din nou în registrele şcolii şi au stabilit că dr. Victor Ponta a participat, în anul 2000, la un „curs de perfecţionare” post-laurea organizat de facultatea de Drept, sub coordonarea prof. Antonino Galati, la acea vreme profesor de Drept procesual penal. Atestatul de participare la curs a fost semnat de fostul rector al Universităţii din Catania, prof. Ferdinando Latteri.


 


 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Candidatele la “Miss România în Italia”: Roxana Filip

USL a declanşat procedurile pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu