in

Vin vremuri grele pentru șoferii români care transportă pachete pe ruta România-Italia: riscă amenzi uriașe și confiscarea mașinii

Zeci de microbuze românești transportă zilnic pachete și persoane între România și Italia, fără a avea însă autorizațiile necesare, riscând confiscarea autovehiculului și a lucrurilor care le transportă precum și amenzi usturătoare. De circa un an (mai precis din luna februarie 2016), ministerul Transporturilor și cel de Interne din Italia au fost emis o circulară prin care se specifică obligativitatea existenței de documente care, în cazul pachetelor transportate, să dovedească proveniența. În cazul în care, la un control, se găsesc astfel de pachete, neînsoțite de acele documente, autovehiculul este imediat confiscat și se aplică amendă de la 2000 la 12.400 de euro.

Chiar și așa, mulți șoferi declară că se deplasează în scop turistic iar pachetele sunt personale, conținutul fiind folosit pe timpul vacanței. Sunt unii însă care nu cunosc aceste tertipuri (ilegale, să ne-nțelegem!) sau care la controale amănunțite, necunoscând conținutul pachetelor, preferă să declare că sunt pentru diferite persoane. În acel moment, poliția are tot dreptul să aplice amendă și să confiște autovehiculul.

În dimineața zilei de 26 ianuarie, pe autostrada A14, în dreptul orașului Ancona, un microbuz românesc care transporta persoane și pachete în Italia a fost oprit de poliția rutieră italiană iar după controalele efectuate s-a dispus confiscarea sa și amendarea șoferului cu 2000 de euro.

Motivul: transporta pachete fără a avea autorizația necesară sau documente care să însoțească transportul. Șoferul, care nu cunoștea limba italiană, a declarat că pachetele nu îi aparțin și că vor fi distribuite unor persoane. Chiar dacă a spus polițiștilor că nu a încasat niciun ban pentru acest lucru, militarii au decis să aplice amenda și să rețină mașina. Călătorii, abandonați pe autostradă, s-au refugiat într-un ”Autogrill”.

După plata amenzii de 2000 de euro, șoferul a recuperat mașina.

Șoferul nostru a fost sancționat pentru încălcarea art. 43 ter din legea 298 din 1974, care reglementează trasportul de bunuri pe șoselele din Italia. Este vorba de un articol nou introdus de Legea Bugetului din 2016 (Legge di Stabilità), care prevede o înăsprire puternică a sancțiunilor pentru cei care fac transporturi internaționale fără documente de însoțire a mărfii. Dacă documentația există, dar șoferul nu o are cu el, sancțiunea este amenda de la 400 la 1200 de euro și sechestrul vehiculului până la prezentarea documentelor.

Dacă în schimb documentația nu este bine întocmită sau lipsește complet, atunci amenzile se înăspresc, de la 2000 la 6000 de euro. Dacă nu se poate verifica regularitatea transportului, atunci se aplică prevederile Legii 298/74 pentru transport abuziv (sancțiune de la 2.100 la 12.400 euro și oprirea vehiculului pentru maxim trei luni).

Ministerul Transporturilor și Ministerul de Interne au emis în 26 februarie 2016 o circulară comună referitoare la aplicarea noului articol 46 ter introdus de Legea Bugetului, cu privire la procedurile pe care operatorii de control trebuie să le aplice pentru combaterea activității neregulare de autotransport de mărfuri internaționale.

Potrivit circularei, șoferii SUNT OBLIGAȚI să aibă la bord documentația LEGALĂ de însoțire a mărfii, care poate fi vamală, administrativă, fiscală, sanitară și de siguranță, funcție de tipul mărfii transportate. Cu titlu doar de exemplu, circulara arată că documentele cele mai comune sunt CMR (scrisoarea de trăsură) și DDT (documentul de transport).

Circulara poate fi citită AICI.

Sorin Cehan, Andi Rădiu
[email protected]

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«Du-te naibii, negrule! Nu numai că vii în Italia, îți cumperi și scuter…»

TIR ieșit de pe carosabil, șoferul român era beat, alcoolemia de trei ori peste limita prevăzută de lege