in ,

A ajutat sute de conaționali să obțină permisul de conducere: «Am înconjurat cu elevii mei pământul de 30 de ori»

Era o tânără de 23 de ani, când a venit în Germania, de mână cu fetițele ei în vârstă de doar câțiva anișori. Într-o cameră de la etajul 6 al unui bloc din Köln, plângea zi de zi cu gândul la familia lăsată acasă și la meleagurile ei natale. Toate astea, acum aproape 30 de ani.

În Germania, s-a urcat prima oară la volan, iar de peste 20 de ani este instructor auto și a ajutat sute de români să obțină permisul de conducere.

Viorica Robina (50 de ani) este cu siguranță o româncă de succes în Germania. Locuiește la Köln, este instructor auto  de peste 20 de ani (după ce s-a urcat prima oară la volan tot în Germania) și a ajutat  sute de români stabiliți aici să obțină permisul de conducere sau să îl reobțină, în cazul celor care l-au pierdut și au fost nevoiți să susțină testul MPU.

Avea doar 23 de ani când a venit prima oară în Germania, de mână cu cele două fetițe ale ei, la acea vreme (în 1990), în vârstă de 3, respectiv 4 anișori. A venit pentru reîntregirea familiei, soțul fiind deja în această țară. După câțiva ani a divorțat, iar fetițele au rămas cu tatăl. Dar își amintește cu emoție:

„Trăiam într-o cameră la etajul 6. Făceam mâncare, mă jucam cu fetițele și așteptam să vină soțul de la lucru. Când fetițele dormeau după masă, înainte să vină soțul, eu scriam scrisori mamei mele, scrisori pline de durere sufletească, de dor de casă, de cei dragi. Când eram gata cu scrisorile, nu le mai puteam trimite, deoarece hârtia era atât de udă de la lacrimile mele.“, mărturisește Viorica.

„Gata cu bocitul și văicăreala“, și-a zis la un moment dat și, după ce a găsit un loc de grădiniță pentru fetițe, s-a înscris la un curs de limba germană., care a durat 10 luni și pe care l-a absolvit cu brio.

Viața Vioricăi este una de roman. Era încă la cursurile de germană, în toamna lui 1991, când în timpul orelor i s-a făcut rău și a leșinat. Leșinurile s-au tot repetat. A trăit ani la rând cu teama că i se va întâmpla iar și iar. Atac de panică, lipsă de calciu, spuneau medicii.  „După ani de zile am înțeles de fapt că ceea ce îmi lipsea era cu totul altceva… crizele veneau pe fondul acelei tristeți, acelei dureri sufletești, a dorului de părinți, de frați, de locurile natale“,   Viorica.

Înapoi în locuința de la etajul 6. Dimineață, după ce pleca soțul la serviciu, ducea fetele la grădiniță, apoi mergea la cursul de germană, după care mergea și făcea curat pe la casele altora, iar seara își împărțea timpul între familie, treburile casnice și învățat germana.

A început să stăpânească tot mai bine germana și, după un Ausbildung de aproximativ doi ani în domeniul comerțului, s-a înscris și la școala de șoferi, reușind să obțină din prima permisul de conducere. Mărturisește însă că nu îi plăcea deloc să conducă mașina. Însă, arată ea, era o necesitate: „Știam că era important să ai permis, pentru a avea cât mai multe posibilități de angajare“.

Viorica a devenit instructor auto în noiembrie 1997, convinsă de fostul ei instructor să facă acest pas.

„Zi de zi, din mai până în septembrie, trebuia să merg în Düsseldorf. Paralel a trebuit să iau și permisul auto pentru camion și motocicletă, pentru a deveni instructor auto. Am învățat ca o nebună, fiindu-mi foarte greu și neînțelegând multe. Aveam cărți întregi cu legislații, cărți întregi de mecanică și pedagogie. Erau cuvinte care începeau la începutul rândului și se terminau la sfârșit. Dar am reușit. Din prima!“, continuă Viorica.

În aprilie 2004, a avut prima ei școală de șoferi, după ce anterior, ani la rând, s-a ocupat de administrarea altor două, alături de fostul ei instructor.

În 2010, ajunsese să dețină trei școli de șoferi, două în orașul Köln, cealaltă în localitatea Troisdorf.

Au fost sute și sute de elevi, mare parte români, dar și de alte naționalități,  care, cu ajutorul Vioricăi, au obținut sau reobținut permisul de conducere.

„În acești ani de profesie, dacă adun kilometri făcuți împreună cu elevii mei pot spune că am înconjurat pământul de 30 de ori”, mărturisește românca instructor auto din Köln.

În drumul ei spre succes, Viorica a avut multe obstacole de trecut, probleme de sănătate, încercări de afaceri în urma cărora a rămas numai cu datorii,  dezamăgiri.  Însă de fiecare dată a găsit puterea să meargă înainte.

„În viață, nu este important ce cărți primești, ci cum le joci“, e unul dintre citatele preferate ale Vioricăi.

Dintre toate greutățile prin care a trecut cel mai cumplit eveniment a fost moartea fratelui ei, Costel, într-un accident rutier în Stuttgart.

„Eram în tren în drum spre Köln, când m-au anunțat că a murit. Am simțit că mă prăbușesc. Am rugat oamenii din tren să aibă grijă de mine. Nici nu mai știu cum am ajuns acasă. Nu știam cum să sun în România, să le spun părinților că a murit Costel. Cu câteva zile înainte am fost împreună, am râs, am făcut planuri de concediu. Și, într-o clipă…. A fost îngrozitor de dureros“,  îi dau lacrimile Vioricăi.

„Când ajungi în viață pe o stradă înfundată, poți găsi întotdeauna un alt drum“

Viorica Robina a găsit de fiecare dată puterea de a se ridica de jos când destinul a dat cu ea de pământ. Tânăra care acum aproape trei decenii plângea într-o cameră la etajul 6 al unui bloc turn din Köln zâmbește astăzi plină de recunoștință pentru tot ce viața i-a oferit. Și cu bune, și cu rele. A muncit, a luptat și a trecut peste toate.

„Atunci când ajungi în viață pe o stradă înfundată, poți găsi întotdeauna un alt drum! Să înțeleagă că nu e o rușine să cazi. Important este să te ridici, să scuturi praful de pe haine, câteodată să speli noroiul de pe ele, să te ridici cu demnitate și să cauți un alt drum“.

Sergiu RUSU / München