Menu
in

Artiști români pe scena din Monza, prezenți la cea de-a 24-a ediție a unui renumit festival de concerte

În intervalul 14 ianuarie – 8 aprilie a.c.,  Asociația Prietenii muzicii din Monza, în colaborare cu autoritățile locale, organizează a 24-a ediție a Festivalului Concerte la Monza. Unul din spectacolele organizate, cel din 20 ianuarie a.c., a fost dedicat artiștilor români, Manuela și Dragoș Mihăilescu.

Asociația italiană este una dintre cele mai active din teritoriu, inițiatoare a numeroase proiecte în colaborare cu artiști italieni și străini. La programul propus de interpreții români au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai comunității române, iubitori de cultură. Din partea CGR Milano, a răspuns invitației Iulia Cupșa Kiseleff, consul.

Oaspeții români au propus un vast repertoriu pentru pian la patru mâini și pentru două piane compoziții de F.Schubert, S.V.Rachmaninov, W.A.Mozart, M.Ravel.

Cei doi artiști au urmat cursurile Conservatorului Ciprian Porumbescu din București, obținând recenzii pozitive din partea presei internaționale în țările în care au concertat.

Manuela Mihăilescu a obținut doctoratul la Universitatea de Muzică din București, cu specializarea în muzică clasică spaniolă la Conservatoul de Muzică din Madrid. Originari din Timișoara, cei doi muzicieni au multiple colaborări cu orchestre renumite, fiind câștigători ai numeroaselor premii în domeniu.

Programul prezentat s-a bucurat de un real succes în rândul publicului italian, deschizându-se oportunitățile unei noi colaborări pe piața muzicală italiană, cu beneficiul deplinei cooperări a oficiului consular din Milano.

Scandal între soprana Angela Gheorghiu şi trupa Holograf

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version