in

Fimul „Panihida” al regizoarei Ana-Felicia Scutelnicu, premiat la Festivalul de la Roma VIDEO

Regizoarea moldoveană Ana-Felicia Scutelnicu a primit, sâmbătă seară, premiul CinemaXXI pentru scurtmetraj şi mediumetraj, pentru pelicula "Panihida", la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Roma, potrivit site-ului oficial al evenimentului, citat de Mediafax.

"CinemaXXI" este una dintre secţiunile competiţionale din cadrul Festivalului de Film de la Roma, fiind dedicată noilor tendinţe în cinema. CinemaXXI se centrează asupra proiectelor care contribuie la reinventarea cinematografiei în peisajul audiovizual contemporan.

Mădălina Ghenea, premiată pentru rolul de prostituată în filmul despre români “Rasă bastardă” VIDEO

"Panihida" este o coproducţie Germania-Republica Moldova, cu o durată de 61 de minute. Acţiunea filmului este plasată într-un mic sat din Republica Moldova, în care o femeie în vârstă moare, lăsându-i în urma sa pe fiul ei, Petru, şi pe fiica acestuia, Anişoara. Filmul prezintă tradiţiile şi obiceiurile din satul respectiv. Din distribuţia filmului fac parte Valentin Aga, Anişoara Morari, Nina Rabus, potrivit IMDB.

Ana-Felicia Scutelnicu s-a născut în 1978 în Republica Moldova. Din 2002, locuieşte şi lucrează la Berlin. A mai realizat scurtmetrajele "Ispita" (foto-animaţie/ experimental), "Tiraspol-Berlin" (documentar), "Între Ziduri/ Zwischen Mauern (ficţiune) şi "Curtea din spate/ Hinterhof" (ficţiune).

Pelicula "Curtea din spate" a fost selecţionată în programul de filme germane la Festivalul de la Cannes, 2010, în secţiunea "Next Generation".

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Roma s-a desfăşurat în perioada 9 – 17 noiembrie. Gala de premiere a festivalului a avut loc sâmbătă seara la Roma.

Premiul pentru cel mai bun film – trofelul Golden Marc’Aurelio, decernat pentru filmele din competiţia oficială – a fost câştigat de pelicula "Marfa Girl" de Larry Clark.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Înjunghiată în abdomen în a şaptea lună de sarcină

Bătută de doi hoţi români, de faţă cu fetiţele ei: “Omorâţi-mă, dar nu intru în casă cu ele”