in

Ziua Europei, sărbătorită la Roma cu Orchestra Română de Tineret, intrarea este liberă

Ziua Europei 2019 va fi sărbătorită la Roma, în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, cu un concert susținut de Orchestra Română de Tineret, duminică, 5 mai 2019, ora 19.00, la Auditorium Parco della Musica – Sala Petrassi. Evenimentul este organizat de Ambasada României în Republica ItalianăReprezentanța Comisiei Europene în Italia și Accademia di Romania in Roma. De asemenea, concertul va marca deschiderea stagiunii “Europa in Musica”, o stagiune de concerte susținute de tineri muzicieni și artiști consacrați și organizată de membrii cluster-ului EUNIC Roma în perioada mai-decembrie 2019.

Printre cele mai importante ansambluri de tineret din lume, cu apariții pe prestigioase scene muzicale internaționale, Orchestra Română de Tineret reunește cei mai buni tineri muzicieni din țară care au primit numeroase aprecieri din partea publicului și a presei, demonstrând versatilitatea sa în repertoriul propus. Dirijorul Rafael Butaru va propune un program muzical bogat, care include piese încântătoare din creația lui Puccini, Vivaldi, Mozart, Corelli, Enescu și Bartok.

Inițiativa urmărește să consolideze și să promoveze excelența muzicală a tinerilor într-un context european marcat de o activitate culturală intensă în rândul tinerilor, care intenționează să-și demonstreze identitatea europeană prin apartenența la un spațiu artistic și cultural comun.

Intrarea este liberă cu înregistrarea obligatorie la următorul linkConcerto festa dell’Europa

La finalul concertului se va oferi publicului un vin d’honneur în foierul Risonanze al Sălii Petrassi.


Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic și educațional sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ și Lanto Communication. Din 2014, funcționează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, reunind cei mai buni tineri muzicieni din România.

Din noiembrie 2011, ansamblul este membru al Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional, Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului MusXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.

În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiție europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori și soliști de renume internațional precum: Cristian Macelaru, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Kristjan Järvi, Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional George Enescu și pe scene internaționale precum:Filarmonica din Berlin, Konzerthaus din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Marea Sală Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles, Accademia di Santa Cecilia din Roma și, de asemenea, în cele mai importante săli de concert din  importante centre culturale precum Aix en Provence, Basel, Geneva, Lyon, Rouen, Ruse, Chișinău, Bălți, Milano, Dobbiaco și Ravello în Italia, Linz, Salzburg, sau din Asia, la Beijing, precum și din România, la Sinaia, Brașov, Bușteni, Sibiu, Cluj, Iași și Timișoara.

În anul 2019, muzicienii Orchestrei Române de Tineret vor fi prezenți pe noi scene importante din Italia, Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia, Germania și Luxemburg. Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret își continuă călătoria în lumea muzicii de calitate și a recunoașterii internaționale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist într-un mediu artistic excepțional.


Pentru mai multe informații contactați:

Ambasada României în Republica Italiană

E-mail: [email protected]

Tel: 06.8084529

Reprezentanța Comisiei Europene în Italia

E-mail: [email protected]

Tel: 06.69999215

Accademia di Romania in Roma

E-mail: [email protected]

Tel: 06.3208024