Menu
in

Filiala PSD Sardinia, condusă de un sindicalist CGIL

 

PSD Italia şi-a deschis o filială la Olbia, în Sardinia, preşedinte fiind ales sindicalistul Giani Mărcuşanu. La eveniment a fost prezent şi coordonatorul PSD în Italia, medicul Giani Huci.

Giani Mărcuşanu, 39 de ani, originar din Craiova, trăieşte şi munceşte la Olbia din 2006. Funcţionar în cadrul sindicatului CGIL Olbia-Tempo, a candidat în urmă cu doi ani pe listele SEL pentru un post de consilier în cadrul primăriei. Giani este convins prin intrarea sa în politica românească, poate da o mână de ajutor românilor din Sardinia.

"Alegerea de a pleca în Italia a fost determinată de dorinţa de  a-mi cumpăra o casă. Am început lucrez în construcţii, unde m-am confruntat cu probleme legate de respectarea drepturilor muncitorilor, nu doar români, ci a tuturor celor care muncesc în acest sector. Am ajuns astfel la un sindicat, CGIL, unde lucrez şi în prezent şi ocup funcţia de coordonator pentru muncitorii străini."

 

Muncă la negru

L-am rugat pe Giani Mărcuşanu ne descrie în câteva cuvinte situaţia românilor din zonă, în special a celor care lucrează în sectorul său, al construcţiilor.

"Aici suntem izolaţi, iar posibilităţile de muncă se împart între construcţii şi turism. Industrie nu este în Sardinia, criza a lovit şi aici, iar posibilităţile de a-ţi găsi un loc de muncă sigur devin tot mai mici. Tocmai de aceea, mai ales în construcţii, românii lucrează la negru, cu programe prelungite, în situaţii grele, confruntându-se cu mari probleme de siguranţa muncii. Aici sunt marile probleme. Datorită crizei, mulţi sunt descurajaţi sau chiar intimidaţi de localnici. Nu e tocmai o viaţă uşoară aici. În localităţile mai mari, cum e Olbia, e mai bine, în sezon vin mulţi turişti şi se găseşte şi de lucru."

Nici în privinţa locuinţelor situaţia nu este mai bună. "Prea puţini locuiesc în case cu contracte de închiriere în regulă. Pentru cei care trăiesc în localităţi mai mici, spre zona muntoasă, situaţia e dramatică. Acolo poţi fi scos din casă după bunul plac al proprietarilor. Dacă nu te conformezi, te poţi trezi cu o bombă la uşă sau cu maşina în flăcări. Au fost cazuri destule, descrise chiar şi în presa de aici. Localnicii nu au frică de poliţie sau carabinieri."

Candidat SEL

În afara activităţii sindicale, Giani Mărcuşanu a cochetat şi cu politica italiană. În urmă cu doi ani a candidat pe listele SEL (Sinistra Ecologia e Liberta) şi a obţinut un rezultat bun, dar care totuşi nu i-a permis să obţină un post de consilier în cadrul primăriei din Olbia.

"Nu am devenit membru SEL, dar mi s-a oferit posibilitatea să candidez pe listele SEL. Am obţinut 60 de voturi, un rezultat bun, zic eu, dacă ne gândim că românii de aici au aflat cu puţin timp înainte că trebuie să se înscrie pe listele electorale iar mulţi alţii nu aveau documente de rezidenţă pentru a putea vota. Peste doi ani am de gând să candidez din nou, de astă dată pe listele PD, în baza acordului pe care PSD şi PD l-au făcut. Mă voi pregăti din şi sigur voi obţine un rezultat favorabil."

De ce a intrat în politica românească? "Din dorinţa de a veni în sprijinul comunităţi românilor din Sardinia. Consider că PSD Sardinia, prin intermediul PSD România, va contribui la dezvoltarea comunităţi sprijinind proiectele pe care le vom propune. Aş dori să precizez că pentru următoarele alegeri, cele europarlamentare, trebuie să transmitem un mesaj clar, acela ca viitorii europarlamentari să preia din obligaţiile parlamentarilor diasporei, prea puţini şi fără mare putere. Să-şi deschidă cabinete parlamentare şi să asculte doleanţele conaţionalilor stabiliţi în alte ţări. Până acum, în Sardegna, cu excepţia doctorului Giani Huci, nu a venit niciun politician să ne asculte. S-a scris despre senatorul Badea, dar cred că dumnealui a venit ca turist, nu ca politician. Dacă ne căuta în Olbia, ne găsea cu siguranţă."

Consulat

Preşedintele PSD Olbia ne-a vorbit şi despre o altă mare problemă a comunităţii: lipsa unui consulat. "Încercând să ajut comunitatea românilor din Sardinia am participat şi la programul "Consulat Itinerant la Olbia (Sardinia)", organizat de Secţia Consulară a Ambasadei României  la Roma şi Sindicatul CGIL Olbia-Tempio. Cu acest program am reuşit să oferim o dată la şase luni, asistenţă şi servicii consulare comunităţi românilor din Sardinia.

Asta e o altă marea problemă a românilor de aici: lipsa unui consulat permanent. Cheltuielile sunt enorme pentru cine are nevoie de documente. Cu avionul plăteşti cam 180-200 de euro doar transportul, dar pierzi şi o zi de muncă. Apoi dacă trebuie să mergi şi cu copiii şi soţia cheltuielile sunt enorme. Totul se dublează aproape când mergi cu nava, pentru că ai nevoie de două zile.  în acest sens, PSD-Sardinia a lansat ca prim proiect o campanie de strângere de semnături pentru înfiinţarea unei secţii consulare în la Olbia."

 

Legătură strânsă

Giani Huci, cooordonatorul PSD Italia, prezent la şedinţa de constituire, ne-a declarat următoarele: "Programul PSD Italia de înfiinţare de filiale pe teritoriul Italiei a continuat  în Sardegna. Rolurile acestei filiale ca şi a celorlalte existente pe teritoriul Italiei este de a crea o cât mai strânsă legătură între PSD România şi comunităţile de români din Sardinia – unde se află, conform ISTAT, peste 10.000 de rezidenţi romani – şi respectiv din Italia, de a crea un spaţiu organizat de dialog şi acţiune pentru membrii şi simpatizanţii noştri şi nu în ultimul rând, reprezintă componenta românească a acordului PSD România – PD Italia, acord semnat de premierul României Victor Ponta şi secretarul PD Bersani în ianuarie 2011. Le mulţumesc colegilor mei din biroul executiv PSD Sardinia, preşedintelui Giani Mărcuşanu, pentru că au înţeles importanţa existenţei acestei filiale, importanţa funcţiilor în care au fost aleşi şi ţin să-i asigur de tot sprijinul meu în activitatea dumnealor  de reprezentare a intereselor comunităţii de români."

Andi Rădiu

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version