in

Il Giornale: La Milano, 678 de electori români

„Din 10.000 de români vor vota numai 678”, în ciuda faptului că primăria a trimis scrisori tuturor celor 22.000 de cetăţeni comunitari din oraş. Pe listă s-au înscris până la scadenţă numai 1.437, scrie Il Giornale.

„Cu câteva luni în urmă, numărul românilor cu drept de vot la alegerile locale se putea număra pe degete. Literalmente. Opt dintr-o comunitate de circa zece mii de rezidenţi în oraş. Vina dezinformării? Posibil. Dar în martie Primăria s-a hotărât să-i contacteze unul câte unul, le-a trimis o scrisoare la domiciliu, pentru a aminti că legislaţia noastră recunoaşte dreptul de vot cetăţenilor dintr-o ţară Ue rezidenţi la Milano.

Pentru exercitarea acestuia era de ajuns să prezinte cererea de înscriere pe listele electorale suplimentare, fiindcă înscrierea nu este automată ca în cazul italienilor” declară consilierul pentru Servicii civice Stefano Pillitteri. El a cerut birourilor să trimită anexat şi formularul de completat, precizând că se putea restitui personal, prin poştă, fax sau e- mail.

Nimic mai simplu deci pentru obţinerea legitimaţiei electorale şi pentru prezentarea la urne pe 15 şi 16 mai pentru alegerea propriului primar. Dar la scadenţa din 5 aprilie, surpriză, pe lista specială se puteau număra numai 678 de români, din zece mii care trăiesc în oraş.

Dar şi din partea celorlalte comunităţii răspunsul la invitaţie a fost slab. Palatul Marino a trimis în total 22.000 de scrisori cetăţenilor Ue care se află temporar la Milano (de la nemţi, la francezi, spanioli etc.), însă vor vota numai 1.437.

În compensaţie, atât pe lista Pdl-ului cât şi pe cea civică a lui Giuliano Pisapia sunt înscrişi pentru un loc în consiliul local doi candidaţi de origine română.

Valentin Valdaman, fiul lui Traian, paroh al bisericii ortodoxe române din Milano, candidează cu centru-dreapta. Inginer, are 32 de ani, dar face politică deja de zece şi din 2006 era consilier în zona 1. Nu se adresează în mod particular comunităţii, spre deosebire de Maria Ştefanache, de 49 de ani, regizor de teatru care trăieşte de 20 de ani la Milano şi speră să fie „primul consilier femeie de origine română din istoria oraşului”.

(sursa: Il Giornale)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Am trimis acasă 800 milioane euro

Americanii pun scutul antirachetă la Deveselu, judeţul Olt