A fi imparţial poate fi dificil, uneori, dar şi să fii subiectiv, până la a cadea în ridicol, nu-i de colea!
Mă uit la disperarea pesedeilor şi încerc să mă pun în pielea lor: niciodată nu au fost atat de încolţiţi ca acum! Sunt de-a dreptul terorizaţi de faptul că, uşor-uşor, forţa partidului lor scade, pe zi ce trece, prin aruncarea baronilor PSD în latrina istoriei, via DNA.
De la oamenii de rând şi până la cei doi preşedinţi ai partidului – unul efectiv, celalalt onorific – ei observă cum cozile celor trei trandafiri ofiliţi devin din ce în ce mai scurte, iar încercările de a revigora buchetul bunicuţei criminale au falimentat toate, una după alta.
Toţi plâng în hohote, de le sare cămaşa mai rău ca de pe Smărăndiţa, la amintirea celor 85% de la prezidenţialele din 1990 şi lansează anateme fără număr asupra DNA-ului, care este acuzat că a distrus şi unitatea partidului (se salvează cine poate!) şi simpatia poporului pentru mult iubitul şi stimatul nostru conducator, Victorica Plagelică, şi, din acest motiv, DNA este comparat, nici mai mult, nici mai Putin, cu Gestapo!
Nu vor să mai trăiască în ţara fricii, în care orice terchea-berchea care se dă mare procuror la DNA poate să-ţi găsească nod în papură de la orice, chiar şi de la un banal export ilegal de capre în Federaţia Rusă.
Procurorii noştri ar trebui să se arate ceva mai înţelegători măcar faţă de micile afaceri, sub milionul de euro (mai cu seama că aşa zice şi legea), şi să nu mai persecute bieţii oameni de afaceri sau înalţi funcţionari ai statului, care sunt nevoiţi să se zbată din greu pentru a putea trăi cât de cât în lux.
Au ajuns să comită cu frica în sân tot felul de infracţiuni, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru alţii de bani, bunuri sau alte foloase (necuvenite, dar muncite).
Că cică, dimpotrivă, oamenii ăştia, în loc să înfunde puşcăriile (care, între noi fie vorba, se află într-o situaţie deplorabilă, aproape ca şi spitalele) – şi aşa aglomerate de alţi găinari (sau căprari) – ar trebui premiaţi şi fiecăruia să i se facă o statuie din bronz, care să fie expusă în faţa Palatului Parlamentului, pentru curajul cu care au furat pentru binele personal, al partidului şi, implicit, al ţării.
(NA: mă gandesc că statuile astea ar trebui facute nu chiar în mărime naturală, ci ceva mai mici, ca să încapa toate.)
Şi toate aste, domnule, tocmai când începuse să curgă în ţară laptele şi mierea, când primul mincinos al ţării anunţa, cu trâmbe şi suliţe, realizarea planului cincinal în patru ani şi jumătate, măreţe împliniri şi alte poveşti de adormit senatorii şi deputaţii din Aula Parlamentului. Şi, colac peste pupăza din tei, s-a mai deschis şi dosarul Mineriada, pe care se pariase că a fost închis definitiv în 2009 cu NUP pentru Ion Iliescu. Iată, o altă nedreptate strigătoare la cer înnorat (deşi, în Biblia Liberului Cugetator, se afirmă că când Iliescu apare, soarele răsare!)
Ei bine, de data asta, e ploaie şi furtună pe vreme bună, iar cel mai iubit dintre FSNi va trebui să răspundă în faţa legii de micile excese din timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990, dar poate cineva îl va întreaba, dacă tot am prins ocazia, şi cine-a tras în noi după 22, de ce l-a executat pe Ceauşescu (cu tot cu scorpie) înainte de a se afla unde le sunt ascunse averile (sau poate tocmai de aia au fost trimişi în neant, pentru că aflaseră deja asta, prin interpuşii de la Secu?) şi dacă i-ar plăcea să aibă parte de un proces similar celui al soţilor Ceauşescu.
Şi oamenii suferă. Suferă pentru că, aşa cum a declarat şi bunicuţa ucigaşă (specie protejată până anul trecut), nu se doreşte aplicarea legii, ci răzbunarea!
Şi, dacă ne gandim mai bine, au dreptate oamenii. Păi, gândiţi-vă şi dumneavoastră: pentru câţiva morţi şi răniţi, acolo – victime colaterale acceptate în orice ţară în care se implementează pentru prima dată democraţia originală (că pe urmă se-nvaţă!) – să facem atâta tămbalău, încât să ne urecheze ăia de la CEDO.
Că cică să gasim şi să pedepsim vinovaţii, oricât de mult timp ar fi trecut de la evenimente. Pai, ce-i cu dictatura asta venită de la Bruxelles? Să-şi vadă, domnule, de-ale lor, că de-ale nostre ne ocupăm noi, PSD-ul!
Dan Popa
