in

Un candidat de la “Fiamma Tricolore” propune incendierea imigranţilor

"Voi face biocombustibil din imigranţi"- iata declaratia shock a unui candidat la alegerile administrative din 15 si 16 mai. Polemică la Rovigo între Pd şi un exponent al Fiamma Tricolore care, potrivit denunţului celor din centru-stânga, propune pe Facebook "arderea imigranţilor". Prin intermediul reţelei sociale, pe pagina cotidianului local "La Voce di Rovigo", candidatul Fiamma Tricolore a intervenit pentru a comenta un viol care a fost comis anul trecut asupra unei femei de 33 de ani din Badia Polesine, pentru care este anchetat un tunisian ce acum este de negăsit.

Exponentul Fiamma Tricolore, autor al frazelor incriminate, este Riccardo Onofri, unul dintre candidaţii listelor care îl sprijină pe candidatul la funcţia de primar din partea celor de centru-dreapta Bruno Piva. Onofri începe scriind: "Este mai bine ca islamicii să înceapă să se roage la Allahul lor… Pentru că, dacă va câştiga centrul-dreapta la Rovigo… încep să duc de aici mizeria… FIAMMA TRICOLORE...".

Apoi a început un schimb de replici cu un alt cititor, cu nick-ul Zio Cesco, care l-a întrebat: "Si ce faceţi frumos? Ii introduceţi în crematorii ca pe vremea lui Benito?" Onofri a replicat: "Nu, am evoluat şi acum suntem în pas cu vremurile moderne. Am intenţia să produc combustibil bio".

Potrivit PD, aceasta este o modalitate de a insinua dorinţa de a arde imigranţii. Partidul de centru-stânga, apoi, prin vocea secretarului Simone Biziato, s-a declarat "deconcertat de afirmaţiile violente, rasiste şi care fac să ne amintim de cea mai rea perioadă din istoria ţării noastre şi a întregii Europe, făcute de Riccardo Onofri, candidat pe lista Fiamma Tricolore, care îl susţine pe Bruno Piva".

Dar Onofri a mers şi mai departe. La solicitarea utilizatorului Zio Cesco de a putea divulga acest "punct al platformei program", Onofri a răspuns: "N-ar fi rău… mii de mulţumiri. Insă acesta este punctul meu personal din programul meu". Apoi a continuat: "Zio Cesco, dacă poţi şi nu-ţi crează probleme, ai putea să-mi spui ce crezi tu despre imigranţi şi cum ai rezolva problema imigraţiei? (…) Ultimul lucru, aş vrea să ştiu dacă în acest moment găzduieşti un clandestin în casa ta".

Cotidianul "La Voce di Rovigo" a scris pe propria pagină de Facebook că "ia distanţă de poziţiile exprimate aici de Riccardo Onofri. Lăsăm oricum aceste declaraţii pentru a putea fi citite fiind vorba de un candidat la viitoarele alegeri administrative".

Declaraţiile incriminate, însă, au fost şterse, poate chiar de mâna aceluiaşi Onofri: "Nu noi le-am şters – explică agenţiei Dire Cristiano Draghi, director al cotidianului -. In mod clar sunt afirmaţii foarte grave, nu există îndoială. Poate Onofri se gândea că vorbeşte într-un spaţiu privat, însă pe pagina noastră sunt înscrişi 5.000 de prieteni. Onofri a avut parte de dispreţul cititorilor, care au avut o reacţie spontană".

Uneori, continuă Draghi "trebuie să mulţumim acestor reţele sociale având în vedere că fac să se înţeleagă care sunt adevăratele gânduri ale persoanelor".

Onofri, odată ce a înţeles ce a declanşat prin declaraţiile sale, s-a dus la redacţia cotidianului Voce di Rovigo pentru a "preciza" şi nu pentru a "dezminţi": a spus că se referea "numai" la tunisianul anchetat pentru violul din iulie anul trecut şi că nu are ceva cu toţi imigranţii, ci numai cu clandestinii. Partidul său a precizat apoi că "în platforma program nu există acest punct şi că cetăţenii pot sta liniştiţi".

Cu privire cazul candidatului de la “Fiamma tricolore”, Procuratura a deschis o anchetă din oficiu. A fost obţinută pagina cu declaraţiile lui Onofri, şi urmează denunţuri.

Onofri şi-a şters apoi toate declaraţiile de pe pagina publicaţiei “Voce di Rovigo” şi s-a şters şi pe el din reţeaua socială.

(sursa: Dire)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

UPDATE: Concertul Holograf a fost contramandat

VIDEO/ Fotogalerie: Ramona Bădescu primita in Ordinul Cavalerilor de Malta