in

VIDEO – ”Aripa Cîțu” din PNL Italia: ”Scandal de proporţii în filială. PNL riscă să fie dat în judecată de proprii membri şi să plătească daune morale uriaşe”

Duminică, 11 iulie, în Italia, lângă Verona, au avut loc alegerile BP al PNL Italia, eveniment care a avut parte de multe neînțelegeri și contestații, care a dat naștere, practic, la oficializarea împărțirii liberalilor (și) din Italia în două tabere: aripa Orban și aripa Cîțu.

La ședință, surprinzător, au apărut ”ca din senin” trei piese grele ale PNL: europarlamentarul Rareș Bogdan și deputații Robert Sighiartău și Florin Roman. În afara lor au participat parlamentarii de diaspora, senatorul Viorel Badea și deputatul Valentin Făgărășian, precum și un număr mare de membri PNL din Italia.

Noul birou politic al organizației PNL Diaspora Italia a adoptat, în unanimitate, în prima ședință reunită după alegeri, susținerea moțiunii domnului președinte Ludovic Orban, precum și susținerea senatorului Viorel Badea pentru un nou mandat de președinte al filialei PNL Diaspora.

Noua echipă este formată din: Valentin Făgărășian, președinte, Camelia Bichiș și Decebal Dragusel, prim-vicepresedinti; Brândușa Delia, Cochit Marian, Furtună Radu, Pascariu Cristian, Potorac Adrian, Savu Ioan, Stan Nicolae, Burdusa Ovidiu, vicepreședinți; Cantea Irina, Alexuc Cristina, Cojocaru Elena, Bordea Maria, Fodor Sebastian, Ciofu Iulian Romeo, Lache Daniela, Niță Alina, Bucur Ciprian, Ciubotariu Iuliana, Hodor Elena, Petruț Marius, Telegraf Alina, Weissenbacher Adriana, Nisca Manuela.

Iată descrierea făcută de unul dintre membrii PNL care s-a aflat la acea ședință, care ne-a prezentat varianta taberei ”Rareș Bogdan – Robert Sighiartău – Florin Roman”, urmând să publicăm și relatarea celeilalte părți, formată de deputatul Făgărășian și senatorul Badea.

Pe data de 11 iulie 2021, la Verona, au avut loc mult-aşteptatele alegeri interne în PNL Italia. Veniţi de la sute de Kilometri, un număr impresionant de membri PNL, rezidenţi pe teritoriul Italiei, au descoperit, cu uimire, că nu pot participa la eveniment.

Aceştia au fost informaţi, la uşă, că nu se permite intrarea. Membrii PNL Italia spun că nu au fost informaţi, anterior evenimentului, referitor la data limită de depunere a candidaturilor sau de organizare a alegerilor locale pentru stabilirea oficială a delegaţilor la această adunare de partid.

Ei se aşteptau să poată beneficia de Dreptul de Membru, conform statutului PNL Art. 24 a) “să își exprime liber opiniile în cadrul tuturor forurilor din interiorul partidului cu privire la opțiunile politice ale partidului, la activitatea organismelor de conducere ale acestuia și a reprezentanților partidului în funcții”.

Motivele, mai degrabă informale, invocate de organizatorii evenimentului au venit în contradicţie cu Art.24 c) care precizează că Membrii PNL au dreptul “să fie informați la timp și corect cu privire la activitatea organismelor de conducere ale partidului și a reprezentanților partidului în instituțiile publice, precum și la orice alte informații relevante pe care partidul le deține”.

De asemenea, tot art.24 alin d) precizează că Membrii PNL au dreptul “să aleagă, să candideze și să fie aleși”. Practic, mulţi penelişti vechi, din Italia, care cunosc statutul partidului aproape pe de rost, şi care sunt destul de cunoscuţi în urma activităţii lor în campaniile electorale pentru PNL – au fost trataţi că nişte străini, ba chiar duşmani ai partidului.

Oamenii sunt deosebit de nemulţmiţi că nu au putut participa la evenimentul propriului partid şi nici nu au fost informaţi, anterior evenimentului, ce condiţii ar fi trebuit să îndeplinească pentru a-şi depune oficial candidaturile în funcţii de conducere.

Potrivit martorilor, cel mai scandalos moment a fost atunci când membri ai conducerii centrale PNL, sosiţi special de la Bucureşti pentru a asista la eveniment, nu au fost lăsaţi nici ei să intre în sală. Se pare că domnul Cristian Pascariu (proaspăt ales într-o funcţie importantă, în echipa Badea-Făgărăşian) nu l-a recunoscut la uşă pe deputatul PNL Florin Roman, spunând că avea ordin de la organizatori să nu lase pe nimeni în sală, decât pe cei care se aflau pe o listă a invitaţilor. Cei doi au avut un schimb de replici deosebit de dure, mai-mai să se ia la bătaie.

Conform membrilor nemulţumiţi, nimeni nu ştie pe ce criterii s- a realizat lista invitaţilor, de către cuplul Badea-Făgărăşian, dar există suspiciuni asupra unor metode ilegale. Membrii PNL nemulţmiţi mai declară că abuzurile de acest tip continuă de mai mulţi ani, în Italia, dar de data aceasta au alături de ei câţiva avocaţi, alături de care vor pregăti mai întâi o sesizare în atenţia Curţii de Arbitraj a PNL (în baza Art.103 al statutului PNL) pentru anularea acestor alegeri.

În caz contrar unei soluţionări la nivel intern, ei spun că vor merge în faţa justiţiei, unde Partidul Naţional Liberal vă fi demonstrat vinovat de încălcarea legii partidelor politice. Într-o astfel de situaţie, PNL ar putea plăti daune morale uriaşe membrilor săi din diverse regiuni ale Italiei precum Sicilia, Roma, Torino, Veneto şi multe alte zone. Acestora li s-ar putea alătura membri PNL din alte ţări, care au suportat abuzuri interne similare, de- a lungul anilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 11 In medie: 4]

Italia, un șofer a salvat viața a 25 de copii, aflați într-un autobuz care a luat foc în timp ce a intrat într-un tunel – VIDEO

Grindina a făcut dezastru în Italia, mașini distruse și străzi inundate – VIDEO