in

Un primar din Italia oferă câte 2.000 de euro oricui se mută în localitate. ”Oricine e binevenit să locuiască aici”

Un primar dintr-un sătuc uitat de lume din Italia vrea să ofere câte 2.000 de euro oricui ar vrea să se mute în localitate.

Este o încercare disperată de a evita transformarea localităţii într-una fantomă, scrie The Guardian.

Proiectul primarului Daniele Galliano presupune că toţi cei care cumpără sau închiriază o casă au parte de preţuri promoţionale şi, pe deasupra, primesc un bonus de mutare de 2.000 de euro.

Satul Bormida se afla în regiunea Liguria din Italia, la 420 de metri deasupra nivelului mării şi găzduieşte doar 394 de suflete.

Asta pentru că cei mai mulţi tineri au decis să se mute în zonele din apropiere în care au găsit joburi şi un trai mai bun.

Detaliile finale ale proiectele vor fi stabilite cât de curând, însă primarul vrea chirii cuprinse între 50 şi 120 de euro pe lună.

„Suntem o comunitate mică, dar foarte primitoare. Oricine e binevenit să locuiască aici. Avem muntele şi marea aproape, aerul e curat, stilul de viaţă e foarte sănătos”, a transmis primarul, a cărui idee trebuie adoptată de Consiliul Local.

El a postat ofertă pe pagină lui de Facebook, iar comentariile nu au încetat să apară. Însă unele persoane i-au explicat edilului că ar renunţa la bonusul de 2.000 de euro dacă în sat s-ar găsi ceva de muncă.

„Domnule primar, aş vrea să mă mut şi să renunţ la acei bani, însă nu pot trăi numai cu aer. Am o familie, doi copii mici, aşa că dacă mi-ai garanta un job, fie el cât de modest, nu ar mai fi o problemă”, a spus Amedeo Alloca.

Dar cum e viaţă în Bormida? Oddone Giuseppe, proprietarul unui restaurant, a spus că nu prea ai ce să faci acolo, dar viaţa e simplă, natura domina zonă, aşa că sătucul e perfect pentru cei care vor să ducă un trai liniştit şi lipsit de stres.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Toano, copil român de 14 luni, opărit cu apă clocotită, mobilizare masivă pentru salvarea micuțului

Sexy-extorcare la Farra, român de 52 de ani, cere bani fostei amante: ”Dă-mi bani sau pun pe internet fotografii deocheate cu tine”