in

A vrut silicoane, dar a rămas fără un sân- drama unei dansatoare românce de night-club

O româncă de 32 de ani, dansatoare ȋntr-un club de noapte la Rimini, şi-a pierdut un sân şi locul de muncă, după o operaţie nereuşită de chirurgie plastică. Povestea dansatoarei  românce care a vrut să-şi pună silicoane, dar a rămas fără un sân, a fost relatată de publicaţia “Il Resto del Carlino”.

In martie, românca a decis să-şi refacă sânii pentru a fi mai atrăgătoare.  Dar a riscat să moară din cauza unei infecţii urâte survenite ȋn urma operaţiei de implantare cu silicoane. A supravieţuit infecţiei, dar medicii au trebuit să-i scoata unul din implanturi.

Operata de un chirurg cu renume

Românca a fost ȋndemnată să meargă la un chirurg cunoscut din localitate, de câteva colege care apelaseră deja la medicul respectiv, pentru a-şi ȋmbunătăţi fizicul.

Dansatoarea avea deja implanturi de silicon, dar a decis să profite de intervenţie, pentru a-şi mări măcar cu o măsură cupa.

Pe 30 martie se supune intervenţiei de mărire a sânilor la clinica unde rămâne internată timp de câteva zile. Este externată şi se duce acasă, dar după câteva zile din sânul drept ȋncepe să-i iasă lichid galben. Se sperie şi fuge la medicul care ȋi măreşte terapia cu medicamente, pe care o urmează deja, şi o trimite din nou acasă.

Insă nici nu trec bine câteva zile şi survine o febră foarte mare. Medicul decide să o interneze la un spital din zonă unde ȋi este diagnosticată o infecţie şi o dehidescenţă, adică deschiderea spontană a rănii suturate sub sânul drept. Rămâne câteva zile ȋn spital şi apoi acelaşi chirurg decide să o trimită din nou acasă, "te voi ţine sub supraveghere" o asigură.

Calvarul ȋncă nu se ȋncheie pentru româncă. Face din nou febră, foarte mare. Prietenul ei se sperie şi o duce la spital. Aici medicii decid o intervenţie de urgenţă. Diagnosticul este o infecţie importantă, care poate avea complicaţii foarte serioase. Medicii decid să scoată proteza.

După alte câteva zile post-operatorii femeia este externată şi se duce acasă. Românca şi-a angajat un avocat pentru a ȋncerca să obţină despăgubiri de pe urma operaţiei nefericite.

De pe 15 mai, dansatoarea româncă rămasă fără un sân, “este foarte deprimată şi nu se simte ȋn stare nici să iasă din casă. ȋn plus, nu mai  să lucrează ȋncă de la sfârşitul lunii martie”- susţine avocatul.

Avocatul Luca Greco a cerut ȋn primul rând despăgubiri chirurgului care a operat-o pe clienta sa, dar şi clinicii din Rimini unde a avut loc operaţia de mastoplastie bilaterală de mărire, pe 30 martie. In primul rând, s-a decis efecturea unei expertize medico-legale cu privire la cele ȋntâmplate tinerei dansatoare.

Când se va afla rezultatul expertizei, avocatul va decide, ȋmpreună cu clienta sa, dacă există condiţiile pentru ȋnaintarea unei plângeri penale ȋmpotriva cunoscutului chirurg plastician.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mini ghid fiscal -„Otto per mille”

In greva foamei, după ce a riscat să moară pe şantier