in

Bilanţ tragic: români morţi pe străzile din Italia

 

Doimorţi, dintre care un şofer românşi doi răniţi uşor: acesta este bilanţul terifiantului accident feroviar care s-a produs pe drumul statal 38, în Valtellina, în apropiere de Sondrio, luni 18 februarie în jurul orei 7.15. Un camion ieşit de pe carosabil în urma unui banal accident rutier a fost izbit de un tren care a aruncat bucăţi din camion la mare distanţă, ucigând două persoane.

Şi-a pierdut viaţa şoferul camionului, un român de 36 de ani, care reuşise să coboare din tir şi încerca să se pună la adăpost, şi un automobilist care s-a oprit pe marginea drumului pentru a privi. Când a sosit trenul, resturile de camion, aruncate în strada paralelă cu calea ferată, i-au lovit.

Potrivit primelor cercetări ale Poliţiei judiciare, accidentul s-a produs în jurul orei 7.15 în localitatea Chiuro (Sondrio) între cinci maşini. Imediat s-a format o mulţime de oameni şi vehicule în urma sosirii altor maşini şi din cauza carosabilului blocat. Vehiculul greu, care sosea cu viteză susţinută, ar fi evitat în ultimul moment obstacolele de pe stradă deviind brusc, distrugând un parapet de protecţie şi încheindu-şi cursa pe şine.

Chiar atunci a sosit trenul 5198 plecat de la Sondrio la 6.39. Mecanicul de locomotivă nu a putut evita ciocnirea cu tirul. Impactul a fost violent, zgomotul cutremurător. Vehiculul greu lovit de locomotivă s-a învârtit pe loc la 180 de grade, fiind apoi aruncat din nou în stradă. Resturile tirului l-au secerat mai întâi pe şoferul tirului, Jonjonvi Kisa care a murit pe loc şi apoi l-au lovit, aruncându-l într-un şanţ, pe un alt automobilist, Davide Longa, de 38 de ani din Livigno, întreprinzător electrotehnic, care se oprise pe marginea străzii pentru a vedea ce s-a întâmplat şi care a murit în drum spre spital.

A căzut din camion pe autostradă: călcat de un autocar

 

Un alt şofer român de 38 de ani a murit într-un mod absurd, în noaptea de 23 februarie pe autostrada A5 Torino-Aosta în dreptul localităţii Montjovet, lovit de un autocar turistic. Potrivit primelor ipoteze victima, găsită în pijama, a căzut poate sub efectul alcoolului din camion, deschizând portiera în timpul mersului. Camionul a fost găsit la aproape un kilometru de locul accidentului, la finalul unei mici porţiuni în coborâre.

Şoferul autocarului care transporta turişti elveţieni, la ieşirea dintr-o semicurbă, nu a putut face nimic pentru a evita corpul şoferului român, care era întins pe asfalt. În locul în care a fost lovit, Poliţia autostradală din Pont-Saint-Martin, intervenită cu pompierii din Aosta, a găsit o pată de sânge care ar dovedi traumatismul cranian puternic suferit în urma căderii de la înălţime, produs înaintea impactului cu autocarul.

Românul conducea un camion cu produse congelate al Autotrasporti Vercesi din Pozzuolo Martesana (Milano) şi venea din Franţa. Victima nu are rude în Italia şi identitatea sa este în fază de oficializare.

"Circulam regulamentar şi ieşisem de puţin timp din tunelul din Montjovet când am întrezărit corpul întins în mijlocul sensului de mers şi am putut să-l evit", a povestit anchetatorilor şoferul autocarului care a lovit victima

Biciclist călcat de o maşină la Pordenone

Gabriel Lucian Martişca, de 32 de ani, român, fără domiciliu stabil în Italia, a murit pe 21 februarie în urma rănilor suferite într-un accident rutier care s-a produs în după-amiaza de 20 februarie la Stevena' di Caneva (Pordenone), în apropiere de un cimitir. Identificarea victimei – fără documente – a fost posibilă datorită unei surori care locuieşte la Sacile.

Pe jos pe autostrada A4, spulberat de maşini

 

Un tânăr român a murit lovit de o maşină în timp ce traversa autostrada A4 la Brescia, în jurul orei 12 noaptea, joi 21 februarie. Un accident asupra cărui dinamică încearcă să facă lumină poliţia rutieră. Accidentul a avut loc între ieşirile Brescia Est şi Brescia Centro. Vasile Dragoş Agheorghiţoaie, de 28 de ani, ar fi vrut să traverseze autostrada în fugă. BMW-ul X1, condus de un genovez de 44 de ani, l-a lovit şi pe timpul accidentului hainele victimei au fost smulse. Acest lucru a făcut ca în primele ore să circule informaţii potrivit cărora cel accidentat încerca să treacă autostrada dezbrăcat. Hainele i-au fost smulse în urma impactului. Imediat au sosit salvatorii, însă pentru bărbat nu a fost nimic de făcut. Tânărul a murit pe loc.

Din documentele în posesia victimei a reieşit că era rezident în România. Nu există, în documente, referire la un domiciliu brescian. Printre ipotezele luate în considerare de investigatori, este şi aceea că era cazat într-o tabără de romi din zonă. Cert este că a fugit pe câmp până când a ajuns la autostradă şi a considerat că o poate traversa. Autostrada A4 este şi pe timpul nopţii una dintre cele mai circulate din Italia. Nu există un moment în care să fie complet liberă de vehicule.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ileana M. Pop, despre bogăţie sufletească şi multiculturalism

Traian Băsescu: „Revin în politică!”