in

Bragantini (Lega Nord): „Străinii să nu vină în Italia, vor găsi numai foame”

În Italia s-a mâncat şi s-a băut tot, nu mai e de ajuns nici pentru italieni, ce sa mai spunem de străini… Cel puţin aşa crede un deputat leghist. „În ţara noastră trebuie să vină numai persoanele care se pot insera, care cunosc limba şi cărora le putem găsi un loc de muncă. Din moment ce acesta lipseşte în ultimul timp şi pentru cetăţenii noştri, mesajul care trebuie să ajungă în străinătate este de a nu veni în Italia, pentru că aici se va găsi numai foame, cu un cost pentru toţi cetăţenii italieni”.

Asta a spus, intervenind în plen, deputatul de la Lega Nord, Matteo Bragantini (foto), în cadrul dezbaterii din Camera Deputaţilor legate de conversia în lege a decretului privind libera circulaţie a cetăţenilor comunitari şi repatrierea cetăţenilor extracomunitari.

„Decretul nostru prevede pentru prima dată expulzarea cetăţenilor comunitari pentru motive de ordine publică şi siguranţă dacă rămân pe teritoriul naţional încălcând prevederile directivei privind libera circulaţie. Pe lângă aceasta, în ceea ce priveşte cetăţenii extracomunitari, perioada maximă de reţinere în Centrele pentru identificare şi expulzare (Cie) se prelungeşte până la 18 luni, clar fiind că nimeni dintre noi nu vrea să întreţină aceste persoane pe cheltuiala statului cu masă şi cazare pentru prea mult timp”, a mai spus Bragantini.

Citeşte şi

Camera Deputaţilor a aprobat decretul privind expulzarea comunitarilor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Spania va restricţiona piaţa muncii pentru români

Observator lingvistic / De ce suntem confundaţi cu slavii?