În ultimul ‘Observator’, amintisem că odată cu ‘aducerea’ limbii române în Italia, nu este prima dată când se întîmplă să expunem româna la contactul cu o altă limbă romanică şi discutasem despre perioada când influenţa culturii – şi a limbii franceze – fusese foarte importantă pentru noi. Tema de azi este influenţa limbilor vecinilor noştri slavi asupra românei.Vom discuta cu Antonia Ciolac, 33 de ani (foto), cercetătoare la Institutul de Lingvistică ‘Iorgu Iordan – Al. Rosetti’ al Academiei Române, Bucureşti.
De multe ori, auzindu-ne vorbind, suntem întrebaţi dacă suntem ‘slavi’, ‘ruşi’ ori ‘ucraineni’. Există o bază lingvistică pentru asta?
Am fost des confundaţi cu slavii, din cauza faptului că avem sunete care nu există în limbile romanice vorbite în vestul Europei (franceza, spaniola, italiana). Subiectul este foarte complex, iar principalele şcoli europene de lingvistică au dezbătut cu pasiune temele principale ale limbii nostre; contactul cu limbile slave în Balcani este una dintre aceste teme. Suntem aproape toţi de acord că am împrumutat din limbile slave sunetele ă (a plăti, grădină, rană), î (a învârti, al cărui prim înţeles era ‘a dansa’, ‘a juca la horă’), h (hrană). Am luat de acolo şi nazalizarea lui a din rană, hrană, pe care putem să o observăm şi singuri, dacă pronunţăm cu atenţie aceste cuvinte. Sigur am mai împrumutat şi felul slav de a pronunţa pe este iniţial, din cuvinte precum “el este” (iel ieste).
Este vorba deci despre sunete şi pronunţări – lucru explicabil prin îndelunga vecinătate dintre noi şi ei. Fireşte, pronunţăm cu accentuarea din bulgară, atunci când rostim cuvinte slave intrate în limba română prin filieră bulgară. Dar cine ar putea spune – auzindu-ne – că am vorbi un idiom slav, la o analiză puţin mai atentă, va observa imediat că orice frază spusă în română se structurează în jurul unei gramatici de origine latină, independent de acele trăsături de pronunţare cu influenţă slavă (o spun răspicat Haşdeu şi Rosetti, precum şi cei mai mari istorici ai limbilor romanice din Europa). Apoi, latura romanică a sistemului fonologic al limbii române este bine reprezentată, iar vocabularul de bază al ei este latin!
Deci contactul îndelungat dintre popoarele noastre a permis amestecul unui lexic destul de mare al românei cu cel al idiomurilor slave, pe lângă sunetele despre care am vorbit la început.
Te rog să te referi la lexicul moştenit din limbile slave. Când spunem faimosul “mămăligă cu smântână”, este bine să ştim că al doilea cuvânt este un împrumut slav…
Limbile slave au dat ca împrumut multe cuvinte albanezei, românei şi limbii greceşti. Noi avem unele împrumuturi foarte ‘calde’: drag, dragoste, nevastă, iubesc etc. Fiind vecini cu vorbitorii de limbi slave, am luat şi am dat, şi noi, cuvinte slavilor. Unele au intrat la noi foarte timpuriu, mai ales din limbile slavilor sudici (prag, daltă, baltă – iar pe al treilea îl au şi albanezii). Deşi nu depăşesc 10% din vocabularul românei, aceste cuvinte sunt vechi, de întrebuinţare zilnică (prieten, milă, silă, scump, primesc). Opusul ultimului, a urî – urăsc vine din latină. Vechiul împrumut muncă însemna, la început, ‘chin’, iar odihnă semnifica ‘a respira’. Avem falcă din latină, dar pe obraz – venit din slavă – îl folosim mai des. Asemănător este cazul lui timp (<latină), în raport cu vreme (<slavă). În aceste dublete, fiecare cuvânt s-a specializat pentru a semnifica ceva, într-un context anume: spunem, mai cu seamă, ‘nu am timp azi’, dar ‘vremea afară e bună’. Lexicul “slav” coexistă alături de lexicul latin, ori lângă cele provenite din contactele cu maghiarii sau cu turcii etc. Menţionăm şi arhaismele (plocon, ogradă, uliţă), cuvintele care ţin de ocupaţii rurale (deal, coasă) ori cuvintele legate de structura socială medievală (stăpân, boier, graniţă). Am luat din variantele slave şi prefixarea: cu po-, din a ponegri, cu pre-, din a preface, cu ră-, din a răsfira (‘fir’).
La rândul nostru, şi noi am oferit lexic latin limbilor vorbite în Balcani, inclusiv slavilor. Eram în contact cu slava în jurul anului 500 d. Cr. (nu mai târziu decât 800), iar apoi în jurul anului 1000, slavona a devenit pentru noi limbă “de biserică” (duh, împărtăşanie, milostivenie, mucenic, slavă, rob, izbăvire); ştim că primele scrieri ale limbii noastre au fost tipărite cu alfabet chirilic – mai ales traducerile din greacă – asta cam până pe la 1600, cînd încet, încet trecem la alfabetul latin.
Nu era o variantă de slavă cultă compactă, ci dimpotrivă, situaţia contactelor este mult mai complexă: erau redacţiile sudice, nordice, moldovene (teritoriu românesc de cultură cultă slavizată), şi apoi erau redacţiile din teritoriile româneşti transilvănene (de cultură cultă romanizată); în funcţie de asta, diferă ponderea contactelor cu slava cultă, la nivelul cantităţii cuvintelor şi a construcţiilor ce vor fi împrumutate în română în decursul timpului. În niciuna dintre aceste zone de contact (între română şi bulgară sau între română şi sârbă, şi în nordul ţării, cu ucraineana, sau în nord-est, cu rusa) nu se pune problema să se fi modificat structura de bază a graiurilor, nici structura dialectelor române vorbite în regiunile de graniţă ale statului român actual (regiuni de intens contact cultural-lingvistic cu limbile comunităţilor locale sau cu limbile comunităţilor vecine).
Studiul influenţei limbilor slave asupra limbii române este axat pe specificul trăsăturilor fiecărei limbi slave cu care ne ‘învecinăm’, încadrată în microclimatul sociocultural din zona istorică respectivă. Chestiunea lingvistică (!) a influenţei limbilor slave asupra limbii române din Basarabia are nevoie de un spaţiu aparte, rezervat numai ei. O vom face într-un număr viitor.
Alex Cohal [email protected]
Antonia Ciolac [email protected]
Nota redacţiei. La exigenţa Antoniei Ciolac, am redactat materialul de astăzi cu ortografia cuvintelor după normele ortografice actuale ale Academiei României, cu î scris numai la început de cuvânt.
Citeşte şi
Observator lingvistic: La belle époque
Observator lingvistic: Mă duc la România?
Starea limbii române din Italia
