in

Bunga bunga la Florența, femeia fatală este o românca de 42 de ani

Mană cerească pentru inamicii primarului Florenței, Matteo Renzi. Are dușmani și în afara partidului său, PD, dar mai ales în interior, având în vedere apropierea alegerii unei noi conduceri. Mulți vor să vadă în acest scandal un fel de “bunga bunga”.

Sunt 14 persoane anchetate, pentru prostituție. O barmaniță, două infirmiere, o vânzătoare și o studentă, prostituate pentru a-și rotunji veniturile. În fruntea plutonului de femei anchetate se află Adriana, o româncă de 42 de ani, “cea mai fermecătoare și dorită”, după cum o descrie Corriere della Sera. Ea îi cunoaște “intim” pe mulți dintre mahării orașului, începând de la fiul unui președinte de echipă de fotbal, până la funcționari comunali.

În dosar mai apar cei doi patroni ai hotelului Mediterraneo unde aveau loc deobicei întâlnirile, un cunoscut bijutier, un observator de fotbal și patronul unei faimoase săli de sport. «La mijloc este această româncă de 42 de ani, fost model, cu numere “grele” în telefonul său mobil. Care sună nebunește.» Printre clienții săi, un funcționar de la Palazzo Vecchio (sediul primăriei), care ar fi întâlnit-o într-un birou al administrației locale.

“Tremura tot, mi-a smuls pantofii, era tot terminat”, i-a povestit Adriana unui amic, neștiind că este ascultată de investigatori. Și sunt 13.000 de interceptări de care se teme acum tot orașul!

Administrația a anunțat că va efectua anchete pentru a descoperi dacă actul sexual descris de escortă chiar a avut loc într-o sală de conferințe a unui birou care aparține Primăriei. Primarul Renzi este jenat, însă el respinge insinuările: “Suntem parte vătămată”, repetă, amintind că în urma anchetei a descoperit că unele hoteluri făceau evaziune privind taxa de ședere.

Viața primarului este complicată și de demisia, din motive de sănătate, a consilierului Massimo Mattei care – coincidență – a lucrat tocmai cu funcționarul numit în apelul fierbinte al Adrianei. Celor 14 li s-au trimis înștiințări de încheiere a cercetărilor. Ancheta începuseră în 2011, când la Poliția Poștală a ajuns zvonul că în diferite hoteluri din oraș s-ar “tolera” prostituția unor fete din Est, în special românce.

Ideea nu este, bineînțeles, să se stabiliească gradul de vinovăție a celor doi patroni de hotel, frații Taddei, care ar fi deschis larg ușile hotelului Mediterraneo și Villa Fiesole la 140 de fete din Est și la vreo două sute de gospodine și studente italiene cu clienții lor din lumea bună a orașului (Simone Taddei, interceptat: “Am amețeli de la curve, am atât de multe în hotel…”).

Sau vinovăția lui “Franchino” Bellini, foarte faimosul vânzător de ceasuri Rolex, cu părul lung alb și aerul mereu detașat. Ideea este să se înțeleagă dacă mizeria poate mânji palatul locuit de Matteo Renzi, speranța politicii naționale italiene.

“Bârfă despre Palazzo Vecchio, sex în birou” a titrat pe 16 iunie cu o anumită încărcătură de ambiguitate ziarul istoric din oraș, La Nazione, când s-a descoperit că un funcționar local era inclus în anchetele care vizau o ședință de sex arzătoare se pare tocmai cu frumoasa Adriana (pare-se că în sala de conferințe a unui sediu detașat). Încep să iasă interceptările, și mulți la Firenze sunt temători și tremură.

Se descoperă astfel că alături de escortele de profesie sunt fete “normale”, studente, infirmiere, mama cu doi copii, vânzătoarea, barmanița, casnica. Și “regina” escortelor – frumoasa româncă de 42 de ani la care se adresează jumătate din oraș, bărbați dispuși chiar să facă și o colectă pentru a o face să se întoarcă din România când ea decide să se întoarcă în țara ei – este cea care povestește unui amic de pe atunci – probabil de la un birou al administrației locale – că “ne-am dus în sala de conferințe și în timp ce făceam sex a intrat femeia de serviciu. ăsteia i-a căzut toată apa pe jos”.

Cei de la Primărie anunță că vor cere actele de la procuratură pentru a ști cine este funcționarul în chestiune și în ce birouri ale administrației a avut loc episodul (cu siguranță nu în Palazzo Vecchio, însă va fi dificil să se poată găsi probe pentru sancționarea focosului funcționar).

Nini teroristul a vrut să arunce în aer o fabrică de jucării din Marche

A început expulzarea românilor fără loc de muncă