in

A început expulzarea românilor fără loc de muncă

Şapte români care nu îndeplineau condiţiile de şedere în Italia au primit decrete de expulzare şi trebuie să plece în tremen de 30 de zile. În cazul în care nu pleacă, riscă expulzarea forţată.

Potrivit normelor UE, românii pot sta în Italia mai mult de 90 de zile dacă au un loc de muncă sau resurse pentru a se întreţine, în aşa fel încât să nu fie o povară pentru serviciile sociale.

Trei cetăţeni români de 28, 26 şi 24 de ani, au fost opriţi pe 10 iunie la Terni, la bordul maşinii lor pe timpul unui control al poliţiei. Toţi trei în condiţii igienice foarte proaste, au declarat că nu au domiciliu stabil şi că trăiesc strângând fier vechi.

Potrivit site-ului chesturii din Terni, cei trei au fost duşi la chestură şi în urma verificărilor în baza de date a reieşit că doi dintre ei aveau antecedente penale pentru posesie nejustificată de unelte de dat spargeri şi că niciunul dintre cei trei, fiind intraţi în Italia de peste 90 de zile, nu era în regulă cu legile privind imigraţia, întrucât nu au demonstrat că îndeplinesc cerinţele prevăzute, ca cetăţeni ce aparţin Uniunii Europene, pentru a putea avea şedere regulară în Italia.

Au fost expulzaţi cu un decret emis de prefectul din Terni, motivul fiind încetarea condiţiilor care determină dreptul de şedere şi vor trebui să părăsească Italia în 30 de zile.

Tot chestura din Terni a anunţat expulzarea altor 4 români, opriţi pe 13 iunie pentru un control. Patru români, trei bărbaţi de 25, 33, 42 de ani şi o femeie de 21, au fost expulzaţi după ce, opriţi de o patrulă, au rezultat fără domiciliu stabil în Italia, fără loc de muncă şi cu antecedente pentru furt. Cei patru călătoreau într-o maşină cu numere bulgăreşti, împreună cu doi copii. Agenţilor le-au declarat că veneau de la Roma şi că se duceau la Perugia pentru a vizita nişte rude.

În urma verificărilor în baza de date a reieşit că toţi cei trei bărbaţi aveau numeroase antecedente penale pentru furt, în special din magazine. Toţi au declarat că sunt în Italia de peste trei luni, că nu lucrează regular, că nu au domiciliu stabil şi cu atât mai puţin un loc de rezidenţă înregistrat la evidenţa populaţiei.

Însoţiţi la Biroul Imigraţie, li s-a notificat un decret de expulzare şi vor avea 30 de zile la dispoziţie pentru a părăsi Italia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bunga bunga la Florența, femeia fatală este o românca de 42 de ani

Mafia accidentelor rutiere: a încasat despăgubirile în locul familiei victimei, arestare la Roma