Menu
in

Disperare la Pisa: zeci de mii de persoane vor să se angajeze la Ikea

Un număr de 28.616 de italieni au aplicat în luna august, pentru cele 200 de locuri de muncă puse la bătaie de un nou magazin al lanţului Ikea, care se deschide în Pisa, relatează The Local.

Reprezentanţii Ikea au precizat că primii candidaţii vor fi contactaţi în luna septembrie. „Departamentul de Resurse Umane din cadrul Ikea Italia a început să analizeze CV-urile primite. În timpul primei săptămâni din septembrie, după ce vor avea loc interviuri telefonice, candidaţii vor fi contactaţi pentru primele interviuri de grup”, au declarat reprezentanţii companiei suedeze.

Numărul uriaş de aplicanţi reflectă rata ridicată a şomajului din Italia, respectiv de 12,1%. Mai grav este că, în luna iunie, rata şomajului în rândul tinerilor era de 39,1%.

Gaia Paradiso, o studentă de 25 de ani a Universităţii din Florenţa, a spus că tinerii din Italia aflaţi în căutare de joburi au „foarte puţine opţiuni”.

„Ikea este o companie multinaţională şi poate oferi multe beneficii. Competiţia este crâncenă şi este extrem de dificil să găseşti ceva care să ţi se potrivească, aşa că toată lumea aplica pentru joburile aceleiaşi companii”, a explicat Paradiso.

La sfârşitul lunii iunie, prim-ministrul italian Enrico Letta a alocat un buget de 1,5 miliarde de euro pentru a-i sprijini pe tinerii şomeri, însă majoritatea fondurilor vor merge în sudul ţării, în timp ce tinerii din nord vor beneficia mai puţin de aceşti bani.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version