in

Forțele de ordine din Italia, descurajate de justiție să aresteze hoții. Caz clasic: prins la furat, este eliberat de judecător

Caz clasic de hoț arestat de carabinieri, dar eliberat de judecător. Narcis Mihai Toropoc a fost arestat de carabinieri la Creazzo (Vicenza), suprins de proprietarii unei case ascuns în magazia de lemne după ce a încercat să le fure din locuință.

Pe 6 septembrie, la finalul interogatoriului de garanție, judecătorul de instrucție a ordonat imediata eliberare a lui Toropoc, aplicându-i doar obligația de a nu părăsi localitatea Vicenza.

Și aceasta în ciuda multiplelor antecedente penale ale hoțului român de 32 de ani, care știe numai să comită infracțiuni. De asemenea, judecătorul a dorit și să premieze «reținerea demonstrată de inculpat pe timpul interogatoriului și amploarea faptei», considerând astfel mai adecvată obligativitatea de a nu părăsi localitatea decât detenția.

Toate acestea deși a precizat faptul că «există fără îndoială pericolul de reiterare a infracțiunilor de furt, având în vedere personalitatea subiectului cu antecedente penale și care rezultă a nu avea vreo ocupație».

Forțele de ordine din Italia sunt demotivate astfel să mai aresteze hoți, dacă judecătorii îi eliberează imediat.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Munca în Italia, climat de instabilitate: italienii nu mai cred în locul de muncă fix

Criză acută de electricieni în România, mulți plecați în străinătate. ”Trebuie redeschise şcolile profesionale”