Menu
in

Messina, furau de la chinezi, două tinere românce surprinse la Chinatown

Furau marfă dintr-un magazin de îmbrăcăminte din Messina. Florentina şi Măriuţa Bairam, românce, prima de 23 de ani, a doua de 21, ambele cu antecedente penale pentru alte furturi, au fost surprinse duminică 22 noiembrie în flagrant delict de furt agravat şi au fost arestate.

Arestarea a fost efectuată după cererea de intervenţie primită din partea patronului magazinului Shopping Chinatown, după ce la ieşirea celor două tinere a intrat în funcţiune alarma sistemului antifurt. Datorită, mai ales, apropierii cazarmei, sosirea carabinierilor a fost tempestivă şi a permis reţinerea celor două românce înainte de a se putea face nevăzute.

În poşetele lor au fost găsite diferite articole de îmbrăcăminte, încă dotate cu eticheta magazinului, cărora le-au fost smulse dispozitivele antifurt, distrugând de altfel marfa în mod ireparabil.

Din fericire, pe acele haine era prezent încă un dispozitiv de alarmă, de care femeile nu şi-au dat seama şi care, astfel, nu a fost îndepărtat. Arestatele au fost duse imediat la unitatea carabinierilor Messina Sud şi, după efectuarea formalităţilor, au fost plasate în arest la domiciliu, în aşteptarea procesului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version