in

Operațiunea ”Alta Tensione”: arestată bandă de români, furturi de cupru, pagubă de peste un milion de euro

Erau teroarea câmpurilor siciliene: furau cabluri din cupru lăsând fără energie electrică întreprinderile zootehnice, ucideau fără milă animale, sustrăgeau vehicule agricole și apoi revindeau totul pe piața neagră.

Este vorba de o bandă de 12 persoane, aproape toate de naționalitate română, care a fost anihilată de Poliția de Stat – anchetele fiind efectuate de Echipa mobilă și de Comisariatul din Comiso – pe timpul nopții dintre 11 și 12 iunie.

Șapte persoane sunt închise în penitenciar, una în arest domiciliar, una a fost denuțată și alte trei sunt încă căutate.

Operațiunea – numită ”Alta tensione 2” – își ia numele de la precedenta operațiune care a dus la arestarea unei bande asemănătoare specializată în furturi de cupru, chiar dacă cele două asociații criminale nu au nimic în comun.

Membrii bandei sunt toți foarte tineri. Este vorba de Iordănescu Avădani, de 27 de ani, Vasile Buliga (25), Marius Ciubotaru (21), Cristi Marin (25), Constantin Stancu (30), Nicu Vlad (27) și Ștefan Zamfir (24). Unicul italian din bandă, Salvatore Occhipinti, de 43 de ani, rezident la Comiso, a fost pus în arest domiciliar.


Banda a comis diferite furturi în special în dauna societății Enel, care a calculat pagube de peste 1 milion de euro, și a cauzat neplăceri populației, aceasta fiind constrânsă la lungi așteptări din cauza lipsei de energie electrică.

Modalitatea de operare a românilor era mereu aceeași: identificau punctele strategice ale rețelei electrice și apoi un expert în tăierea cablurilor era însoțit cu mașina la fața locului împreună cu câteva persoane care se ocupau de recuperarea cablurilor din cupru care erau făcute sul.

Odată încheiat furtul șoferul se întorcea la fața locului pentru a recupera cablurile și totul avea loc mereu în plină noapte.

Banda a fost găsită datorită unui simplu bon: polițiștii au găsit anul trecut în iulie, pe timpul unei sechestrări de cupru, un bon fiscal pentru o pereche de mănuși de lucru. Verificând diferite magazine și înregistrările camerelor de supraveghere au găsit printre cumpărătorii de mănuși un român cu câteva antecedente penale și urmele sale au dus la componenții grupării infracționale.

În total au fost confirmate 15 furturi în dauna Enel cu un total de 5.000 de kg de cupru, toate comise între iulie și noiembrie anul trecut, patru infracțiuni de tăinuire, 3 furturi de mașini noi de la un dealer auto, zeci de utilaje agricole și mii de litri de motorină furate, de asemenea zeci de animale ucise și abatorizate și 5 furturi din apartamente.

Arestările au fost efectuate noaptea și poliția a folosit 16 patrule și au fost efectuate 15 percheziții la anchetați care au dus la găsirea a 3 puști de vânătoare puse sub sechestru de la Salvatore Occhipinti.

Fură cupru, moare electrocutat în faţa fiului

Pe stâlp pentru a-și impresiona prietenii: electrocutat la 130.000 de volți la Treviso

Venafro, furt de cupru de 100.000 de euro, patru români arestați

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Armata are nevoie de soldaţi. Stagiul militar voluntar ar putea fi introdus din 2016. Se pot înrola şi fete

Reggio Calabria, arestată în flagrant delict pentru furt din locuință