in

PNL a desemnat președintele interimar al liberalilor din Italia

În perioada 12-14 decembrie, copreşedintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, a efectuat o vizită în Italia. Acolo au avut loc întâlniri cu reprezentanţii românilor din Roma şi din împrejurimi şi cu membrii filialei italiene a PNL Diaspora, se anunță într-un comunicat al Biroului de presă PNL Diaspora. Cu această ocazie, în urma dezbaterilor avute cu membri și simpatizanți ai liberalilor, Victor Ionescu l-a desemnat în funcția de președinte interimar PNL Italia, pe Robert Araveicei, care va avea ca principal obiectiv organizarea finală a întregii organizații din Peninsulă.

Pe agenda de lucru au fost discuţii despre organizarea votului de la alegerile prezidenţiale din diferite regiuni ale Italiei, precum şi problemele cu care se confruntă românii stabiliţi în peninsulă. Cu această ocazie a fost alcătuită o listă de proiecte concrete ale românilor din Italia, pe care PNL Diaspora urmează să le susțină în continuare în viitorul.

În comunicat nu sunt specificate rolul și funcțiile vechilor membri ai PDL Italia, care, mare parte dintre ei, împreună cu senatorul Viorel Badea, s-au înregimentat în PNL.


 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Denumirea funcției de ”Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni” a fost schimbată

Prinși la furat cabluri de cupru, cartier din Foggia fără lumină