in

Român de 37 de ani, capul unei rețele de traficanți din Brescia, arestat în Austria

Liderul și furnizorul unei bande de traficanți din Brescia era un român, Marius Mihai, care, imediat după ce 11 membri ai rețelei au fost arestați, a fugit în România și apoi în Austria, acolo unde a fost în final arestat și el.

Tânărul de 37 de ani a implementat o idee mai puțin obișnuită pentru a livra stupefiantele prin poștă celorlalți membri ai bandei, fără să fie detectat.

Drogurile erau ascunse în interiorul unor croissante cu ciocolată, apoi pungile resigilate și trimise colet către adresele respective. Și n-ar fi fost prins, dacă amicii săi italieni nu ar fi dat o petrecere monstru.

Vecinii au sunat la Poliției, carabinerii au venit și au simțit imediat miros de marijuana în încăpere. Nu i-au arestat pe loc, însă i-au pus pe toți sub urmărire și astfel polițiștii au reușit să destructureze o rețea bine pusă la punct de Marius Mihai.

Românul a fugit imediat după primele arestări, folosindu-și resursele să vină în România și să se ascundă o perioadă, apoi, când și-a dat seama că este în pericol de a fi prins, a fugit în Austria, unde a fost prins.

În timpul operațiunii au putut fi recuperate doar 43 kg de droguri și aproximativ 100 000 de euro, scrie observator.tv, citatând presa italiană.