in

Salerno, bănuit pe nedrept de furt, român stâlcit în bătaie de localnici

S-a întâmplat la Scafati, în provincia Salerno. Un român de 25 de ani a fost bătut de localnici. Credeau că este autorul unui furt, dar nu era adevărat, relatează La Repubblica. La câteva ore după episod unul dintre agresori, un tânăr de 23 de ani din Scafati, a fost găsit şi reţinut de carabinieri. Iată cum s-a întâmplat.

Câteva persoane au întâlnit trei români care treceau pe jos printr-o zonă în care se înregistraseră câteva furturi cu câteva zile înainte. Acuzându-i de furturi, l-au blocat pe unul, un tânăr de 25 de ani fără antecedente penale, agresându-l şi obligându-l cu forţa să urce la bordul unui autoturism, apoi ducându-l până la locuinţa sa, pe o stradă de la graniţa cu Boscoreale. Şi-au dat seama că, de fapt, nu era aşa cum credeau. În apartamentul tânărului nu exista nimic furat.

Însă, înainte să plece au decis să fure câteva obiecte personale ale ghinionistului.

Între timp a fost dată alarma la 112 de către amicii românului şi înainte să sosească carabinierii agresorii au fugit. Tânărul a primit îngrijiri şi a fost transportat la spitalul din Sarno, provincia Salerno, unde medicii i-au diagnosticat un politraumatism, fractură nazală şi contuzie craniană. Carabinierii l-au arestat cu acuzaţia de sechestrare de persoană, jaf şi vătămare corporală gravă pe un tânăr de 23 de ani, rezident la Scafati, cunoscut forţelor de ordine.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

800.000 de străini în școlile din Italia, românii cei mai numeroși

Castelul Gradara, veritabilă capitală a Evului Mediu