in

Singurul candidat străin pe listele PD, Sibi Mani Kumaramangalam: “Eu sunt roman”

Italo-indianul Sibi Mani Kumaramangalam, singurul candidat al PD la alegerile locale pentru Consiliul general al Primăriei Romei, are un slogan care sună cam așa: “Adoptă un italian, fă-l să voteze pe Sibi”. Este o invitația adresată celor 250.000 de concetățeni imigranți fără drept de vot să facă campanie electorală pentru el în rândul celor care pot merge la urne.

Kumaramangalam a sosit din Kerala la Roma în 1990, când în Capitală erau puțini conaționali de-ai săi. “Ne cunoșteam toți”, povestește. Student la inginerie la Sapienza, a abandonat curând cursurile pentru a se întreține, trecând printr-o lungă serie de munci: “Am făcut înghețată, am fost șofer într-un centru pentru persoane cu infirmitate, portar la un bloc din Parioli… Astăzi am o agenție de efectuare de proceduri”.

Angajamentul social și politic nu este de ultimă oră. “Am început în comunitatea indiană, lucrând ca mediator pentru tinerii tocmai sosiți care nu cunoșteau italiana. Apoi în 2004 am încercat să devin consilier adjunct, nu am reușit, dar am intrat în consiliul Comunităților străine din Roma”. De aici primul contact cu Margherita, care s-a transformat în Partidul Democrat, moment în care a fost în prima linie.

Ales în adunarea națională a PD în 2007 și în 2009, astăzi este unicul delegat de origine străină. Este și secretar al “no borders”, organizația romană a partidului dedicată imigrației. “Candidatura mea nu este un mod de a pune ceva culoare pe listă, ci sosește după un parcurs lung. Și este coerent cu angajamentul PD de a oferi reprezentare noilor italieni”.

Dacă va ajunge consilier, nu va vorbi numai despre imigrație. “Când văd oamenii că am un prenume străin nu se pot gândi că eu sunt un imigrant și atât. Eu sunt un cetățean al Romei, aici trăiesc și muncesc și doresc să intru în Consiliul Local pentru îmbunătățirea Romei, orașul meu. Vreau să mă ocup de teme sociale, precum neajunsurile tinerilor și abandonul școlar, de mediu, de urbanistică…”.

În programul său există și o consolidare a creșelor ce aparțin de primărie. Ca tată a unui copil de patru ani și jumătate (“care vorbește romană și nu știe ce este imigrația”) știe cât este de dificil să intri pe listele de așteptare: “Un loc ar trebui garantat tuturor copiilor care se nasc la Roma, amplificând structurile ce țin de primărie s-ar crea și locuri de muncă”.

Simpatizant al lui Matteo Renzi, la alegerile primare din Roma l-a susținut pe Gentiloni, “dar acum suntem toți uniți pentru a-l face să devină primar pe Ignazio Marino”. Prin campaniile “L’Italia sono anch’io” s-a luptat pentru a reforma legea privind cetățenia și pentru a se recunoaște dreptul de vot imigranților la alegerile locale. Sigur, dacă și toți noii italieni romani ar putea merge la urne, provocarea sa ar fi poate mai facilă.

E.P.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mesajul ministrului Cristian David, cu ocazia Sfintelor Sarbatori Pascale

Fiecare are un rost!