in

Tânără de etnie romă, restituie un portofel

Un portofel a ajuns din greşeală într-un container de gunoi, fata l-a înapoiat proprietarei pe care a recunoscut-o pentru că îi dădea de pomană în afara unui supermarket.

Într-o lume mai corectă, cu mai puţină sărăcie şi în special cu mai puţine prejudecăţi ar fi rămas o poveste ca multe altele. Cu un final fericit, dar anonimă. Un portofel pierdut, găsit din întâmplare, şi restituit proprietarului. Dacă nu ar fi fost detaliile acestui episod.

În această poveste sunt două protagoniste. Pe de-o parte Dana Radlican, o fată româncă de etnie romă de 22 de ani, care locuieşte într-o rulotă la Seravezza (provincia Lucca) şi supravieţuieşte cerşind.

De cealaltă, Barbara Ulivi, de 39 de ani din Seravezza, care într-o zi dimineaţa şi-a aruncat din greşeală portofelul în containerul cu gunoi la Vallecchia.

Înainte de acest episod vieţile lor se intersectaseră deja. Puţine cuvinte, ceva cerut de pomană, un zâmbet schimbat în afara supermarket-ului sau a farmaciei din localitate. Şi acest episod le-a făcut pe femei să se reîntâlnească.

„Am pregătit mai mulţi saci pentru a-i arunca – povesteşte Barbara pentru cotidianul Il Tirreno – şi soţul meu din greşeală a aruncat şi o plăsuţă pe care am luat-o în locul poşetei, în care se afla portofelul meu”.

Dana şi câţiva conaţionali, cum fac deseori, au scormonit în containere în căutarea de haine şi obiecte încă bune de folosit. Şi a fost găsit portofelul. înăuntru erau câţiva euro şi documente.

„Din fotografie mi-am dat seama că eu cunoşteam persoana din documente – explică Dana – şi m-am gândit să i-l înapoiez”.

„În diferite ocazii i-am dat bani, în altele i-am oferit o cafea şi câteva cuvinte de consolare”, îşi aminteşte Barbara.

Odată găsit portofelul, Dana nu ştia unde să o găsească pe Barbara. Cu naivitate a început să formeze numerele de telefon de pe cărţile de vizită pe care le-a găsit în portofel, dar în zadar. Până când i-a venit o idee: „Mi-am amintit – comentează Dana – că Barbara se duce deseori să-şi ia cafea La Parigina la Seravezza, aşa că m-am dus la ei pentru a le cere numărul de celular”. Astfel, după o lungă căutare, fata de 22 de ani a reuşit să o găsească pe proprietară.

„Când mi-a telefonat, în jurul orei 17, încă nu-mi dădusem seama că am rătăcit portofelul. În momentul în care mi l-a înapoiat – explică Barbara – mi- a spus: verifică să fie totul. A fost un gest foarte frumos. Nu erau mulţi bani dar pentru mine a fost ceva semnificativ: cei care mă cunosc ştiu că tratez în acelaşi fel italienii, romii şi persoanele de orice naţionalitate, şi cred că am primit aceeaşi încredere pe care o am eu în ei”.

Dana este în Italia de peste 5 ani. Spune că a fugit din România „pentru că nu era de lucru”. În ochi şi pe chip i se citeşte întreaga suferinţă şi teamă pe care le-a suferit deja: cei 22 de ani ai săi nu-i oferă justiţie. împreună cu ea în rulota din Seravezza de pe via Ceragiola trăiesc soţul şi fiul Daniel. Sora cea mai mică, de 4 ani, este bolnavă şi trăieşte în România. Dana se teme şi pentru sănătatea copilului dar la spital nu poate merge, îi este teamă pentru că nu are documente.

Le-a lăsat garanţie pentru un împrumut în bani. „Trebuie să restitui 80 de euro pentru a le primi înapoi”, povesteşte. Şi din acest motiv astăzi, la fel ca în fiecare zi, Dana va cerşi în curtea bisericii din Ripa. (sursa: Il Tirreno)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Omorul Burci, confirmate sentinţele pe viaţă

Nunta anului la Constanța. George Teseleanu, fostul consul onorific la Ancona și deputata Cristina Dumitrache si-au unit destinele