in

The Economist: „Atacuri rușinoase, italienii sunt rasiști?”

Cecile Kyenge, ministrul Integrării? Potrivit premierului Enrico Letta, „nu a fost o alegere simplă, ci dificilă, la care țineam”, pe care „o aveam în cap încă de la început”, la care „m-am gândit îndelung, în singurătate, fiindcă există momente ale vieții politice și instituționale, după cum am învățat în aceste patru luni, în care trebuie să decizi în singurătate”, a spus șeful guvernului pe 30 august la Genova, intervenind la Sărbătoarea națională a Partidului Democrat.

„O alegere a noastră care schimbă țara, nu este retorică”, a subliniat Letta. „Astăzi – a adăugat premierul – am fost emoționat să văd că The Economist vorbește despre Italia pentru a vorbi despre Cecile, despre toate atacurile rasiste a căror obiect este Cecile zi de zi, însă vorbește despre acea alegere pentru că era necesară”.

„Datorită trudei din aceste patru luni a Cecilei, i-am dat o lovitură de grație acelui rasism invers care există în mod profund. Italia în aceste patru luni – a afirmat Letta – s-a schimbat datorită alegerilor noastre”.

Premierul a făcut referire la un articol dedicat Cecilei Kyenge de influentul săptămânal „The Economist”, intitulat „Educating Cecile”. Articolul povestește „durul botez politic” al primului ministru italian negru, vorbind despre atacurile rasiste pe care le-a suferit în lunile acestea, de la „orangutanul” lui Calderoli la cea mai recentă comparație cu o prostituată făcută de un exponent local al Pdl.

Săptămânalul vorbește și despre legea privind cetățenia și despre opoziția Lega Nord față de o reformă pentru generațiile secunde. Opoziție care ar dezvălui „falsitatea tezelor Lega cum că nu ar fi xenofobă, ci doar contrară imigrației ilegale”.

„Rușinosul tratament rezervat primului ministru negru al țării, și condamnarea limitată, nu numai că dăunează imaginii Italiei, ci și se ciocnește cu convingerea răspândită potrivit căreia italienii nu sunt rasiști”. „Pe doamna Kyenge – încheie The Economist – o așteaptă o muncă grea”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„România, bestia neagră a Europei. Să-i expediem pe toți românii acasă! „

Cerşetor în Italia