Menu
in

Un muncitor român a supravieţuit după ce a căzut de la 40 de metri înălţime: “E un miracol, mă pot întoarce acasă, la Iaşi”

Pe 31 martie, la Gerbido, unde se construieşte noul incinerator care va deservi oraşul Torino, trei muncitori au căzut de la o înălţime de 40 de metri. Unul din ei a murit, ceilalţi doi au fost transportaţi în stare gravă la spitalul Cto din Torino. Mihai Lupu, un român de 24 de ani, a supravieţuit accidentului.

Victima este Cosimo Di Muro, de 47 de ani, din Canosa di Puglia, provincia Bari. Răniţii sunt fratele lui, Antonio, de 39 de ani, şi Mihai Lupu, de 24 de ani, român. Cei trei, angajaţi ai unei firme din Ravenna, au căzut după cedarea unei schele montate la înălţime.

Cei doi fraţi Di Muro, căsătoriţi şi cu copii, se aflau cu colegul român, Mihai Lupu, de 24 de ani, pe o platformă la 40 de metri de pământ când fiarele ancorate de structura zidului au cedat, făcându-i să cadă în gol. Cel mai în vârstă a murit pe loc. Ceilalţi doi s-au salvat, aterizând pe un morman de plăci din lemn care au atenuat impactul, şi au fost transportaţi cu elicopterul la spitalul Cto.

“La Repubblica” a vorbit cu Mihai Lupu, care se află în Secţia de Traumatologie a spitalului Cto din Torino şi a fost declarat în afara pericolului. „Nu-mi vine să cred că sunt încă în viaţă. Că pot mânca şi vorbi. L-am văzut căzând pe Cosimo din cer şi rămânând îngropat sub un maldăr de dărâmături…”.

Mihai se va vindeca în 90 de zile – spun medicii – şi imediat ce se va putea deplasa va merge acasă, la Iaşi, în România. Mihai lucra acolo de o lună. „Cred că era ora zece – povesteşte – lucram la construirea unui parapet. La 40, poate 42 de metri înălţime. Nu-mi era frică, pe acea schelă au mers mulţi. Fusese şi macaragiul. În plus, eram asiguraţi cu centuri. S-a întâmplat dintr-o dată. Nu am simţit lovituri, numai că eram în cădere, că sub mine nu mai era nimic.

Cred că sunt viu pentru că eram cel mai aproape de zid şi am căzut pe pământ dar nu am fost lovit de schela care se prăbuşea. Cosimo, în schimb, a fost lovit la cap de tot ceea ce a căzut odată cu platforma. Am rămas conştient şi m-am trezit întins pe pământ, cu dureri peste tot şi cu lemne şi plăci pe cap. Am ajuns aici la spital. Acum mi-au spus că voi trăi, că sunt în afara pericolului. Până acum mă rugam când puteam dar am înţeles că sâmbătă dimineaţa s-a întâmplat un miracol.

Nu am îndoieli: sunt viu graţie unui miracol. Nu există alte explicaţii. Îmi pare tare rău pentru Cosimo, îl cunoşteam de puţin timp, dar pe şantier devenim ca fraţii în scurt timp. Sper ca Antonio să supravieţuiască, ca şi pentru el să existe un miracol. Munca noastră este una periculoasă. Chiar dacă respectăm toate normele de siguranţă. Eram legat cu centura sâmbătă dimineaţă, dar nu a folosit la nimic. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi de ce s-a prăbuşit dintr-o dată platforma. Ştiu doar că pe un şantier totul te poate ucide, chiar şi numai când mergi. Acum nu vreau să mă gândesc la viitor. Reuşesc să mă gândesc numai la casa mea, la reîntoarcerea la Iaşi. Poate încă nu-mi dau seama ce s-a întâmplat pe acea schelă şi vreau să înţeleg…”.

Antonio Di Muro, fratele victimei, are fracturi costale şi la coloana vertebrală, pe lângă leziuni la plămâni şi ficat. Tânărul român, în schimb, a suferit o fractură la coloană.

„Sunt profund şocat – a spus patronul firmei, Nicola Angona -. Tocmai zilele acestea eram pe şantier pentru a verifica siguranţa şi materialele. Cosimo Di Muro lucra de mai mult timp cu noi şi îl consideram un lucrător scrupulos şi atent”.

Informată privind accidentul, ministrul muncii Elsa Fornero i-a vizitat pe răniţi la spital: „Acest accident ne învaţă că nu trebuie să lăsăm niciodată garda jos şi eu, în ce e de competenţa mea, nu intenţionez să o fac”.

Cu circa 3 săptămâni înainte, pe 3 martie, pe acelaşi şantier a avut un alt accident mortal, în condiţii similare: şeful de echipă al unei firme de construcţii, Antonio Carpini, a murit după ce a căzut de la 30 de metri înălţime. Procurorul Raffaele Guariniello, care anchetează cele două accidente, subliniază: „Încercarea de a simplifica viaţa întreprinzătorilor nu este răspunsul just la problema siguranţei. Trebuie întărite controalele, îmbunătăţite resursele: ne aşteptăm la un efort mare din partea guvernului”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version