Menu
in

Voia să se întoarcă la muncă în Italia, ucisă în bătaie de soț. «A gâtuit-o pe ea, pe urmă el şi-a dat foc cu benzină»

Nu accepta ca soția sa să plece din  nou la muncă la în Italia și a ucis-o cu sălbăticie. Oroare la Mănăstirea Humorului, unde un bărbat în vârstă de 45 de ani, Vasile Croitoru, și-a omorât soția, Anișoara, de 39 de ani. A lovit-o, în baia locuinței, de mai multe în zona capului și a strâns-o de gât.

După ce şi-a ucis soţia, individul s-a stropit cu benzină şi s-a incendiat, fiind oprit de către mama sa. Hotărât să moară, cu arsuri grave, bărbatul şi-a înfipt un cuţit în inimă, scrie Monitorul de Suceava.

S-a întâmplat vineri, 18 ianuarie, când un băiat în vârstă de 16 ani, din Mănăstirea Humorului, a sunat la 112 şi a anunţat că părinţii săi sunt morţi.

Maria Croitoru, mama ucigașului, a fost prima care a ajuns la fața locului. L-a văzut pe fiul ei în flăcări şi a aruncat o găleată de apă pe el, dar el era hotărât să moară, astfel că şi-a înfipt un cuţit în inimă.

A gâtuit-o pe ea, pe urmă el şi-a dat foc cu benzină… era foarte gelos, ea a fost plecată patru luni în Italia fără voia lui, iar acum voia să plece din nou. El a spus că dacă ea mai pleacă în Italia el ori se omoară, ori o omoară şi pe ea, şi aşa a făcut…”, a relatat femeia.

Bărbatul era agresiv cu soţia lui de mai mulţi ani şi o bătea, mai ales atunci când el era în stare avansată de ebrietate.Tocmai violenţele au făcut-o pe femeie să plece în Italia.

Cei doi soţi aveau doi băieţi, unul în vârstă de 16 ani şi unul de 24 de ani.

Fapta a îngrozit întreaga comunitate de la Mănăstirea Humorului, unde faptele cu violenţă sunt foarte rare. (foto Obiectiv de Suceava)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version