Menu
in

Turneul „George Enescu în Italia” se va încheia la Roma pe 1 decembrie

Sub Înaltul Patronaj al Președintelui Românieiși sub Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Italiene, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în parteneriat cu Ambasada României în Italia, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, Accademia di Romania din Roma și Biroul Național de Turism al României la Roma, în colaborare cu Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra, Muzeul Național „George Enescu” din Bucureşti, Festivalul Internațional „George Enescu, Academia Națională Santa Cecilia din Roma și Conservatorul Santa Cecilia din Roma, organizează, cu ocazia Zilei Naționale a României, ultima etapă a turneului  “George Enescu în Italia”.

Evenimentul va avea loc joi, 1 decembrie 2011, începând cu ora 20.00, în Sala Petrassi a Academiei Naționale Santa Cecilia – Auditorium Parco della Musica din Roma și-i v avea ca soliști pe violonistul Remus Azoiței(directorul artistic al Societății Enescu de la Londra) și pianistul Eduard Stan (fondatorul Festivalului Enescu de la Heidelberg/Mannheim – 2005).

Beneficiind de sprijinul Institutului Cultural Român, turneul „George Enescu în Italia” s-a desfășurat pe parcursul anului 2011 în alte trei oraşe din Italia:Veneția, Verona și Torino.

Concertul de la Roma se bucură de patronajul ASR Principesa Margareta a României, Ministerului pentru Bunuri și Activități Culturale al Republicii Italiene, Regiunii Lazio, Provinciei Romei și  Primăriei Romei.

Programul concertului va cuprinde:G. Enescu – “Impressions d’enfance”, Op. 28 și F. Schubert – Fantezia in Do Maggiore, D 934.

Parteneri media: Rai Radio 3

Coordonatorul proiectului: MIHAI STAN

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version