Menu
in

FOTO Diana Dumitrescu s-a relaxat în Republica Dominicană

În toiul iernii, actriţa Diana Dumitrescu a avut parte de o vacanţă exotică printre palmieri, în Republica Dominicană. Vedeta spune că s-a relaxat pe deplin, a profitat de plajele însorite şi nu a ezitat să guste din mânărurile preparate din carne de crocodil.

„Deşi pare că am avut o vacanţă extrem de activă, de fapt a fost una foarte relaxantă, în care am stat foarte mult la plajă, sub umbrelă, am citit şi m-am relaxat. Am dormit foarte mult şi mi-am reîncărcat bateriile pentru noul sezon de filmări la serialul Pariu cu viaţa. În Republica Dominicană am făcut şi o scurtă excursie cu buggy-urile. A fost amuzant şi interesant în acelaşi timp, pentru că am aflat prin prisma acestei excursii cum se face cafeaua şi am vizitat o peşteră plină de apă dulce în care puteai să faci baie”, a mărturisit Diana.

A mâncat carne de crocodil

Pentru actriţă, vacanţa în Republica Dominicană a înseamnat şi experienţe culinare noi. „Sunt pasionată de gătit, îmi place să experimentez, aşa că, atunci când am avut ocazia, am gustat carne de crocodil. Pot spune doar că nu mi-a plăcut deloc”, spune Diana. Vedeta TV a fost impresionată de modul în care dominicanii îşi trăiesc viaţa de zi cu zi. „Deşi trăiesc într-o ţară foarte săracă şi îşi duc traiul de pe o zi pe alta sunt foarte mândri şi conştienţi de frumuseţea ţării lor. Republica Dominicană înseamnă o experienţă inedită pentru oricine. Ghidul ne-a spus că datorită vegetaţiei pe care o au nimeni nu moare de foame, însă oamenii tot duc lipsă de multe lucruri, de apă curentă de exemplu, care se dă cu porţia sau electricitatea care se întrerupe chiar şi 48 de ore. însă ce am observat eu este că ei nu pun mare preţ pe lucrurile materiale ci se bucură de familie şi de viaţă, de ce le oferă ea, cât de puţin. Se bucură de acest puţin şi se mândresc cu ţara lor”, a povestit Diana pe blogul personal.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version