in

Iubire în PSD! Marian Vanghelie şi Oana Mizil, îndrăgostiţi pe băncile partidului

Marian Vanghelie şi Oana Mizil şi-au făcut publică relaţia amoroasă. Cu toate că niciunul dintre ei nu a divorţat, cei doi colegi de partid consideră că nu au înşelat, întrucât au încheiat relaţiile cu foştii lor parteneri de viaţă, iar acum se gândesc la “lucruri serioase”.

Edilul Sectorului 5 a explicat că s-a despărţit de Charlotte, împreună cu care a petrecut ultimii 28 de ani şi cu care are un fiu în vârstă de 18 ani, din cauza programului complicat, a stresului şi a problemelor. Vanghelie a adăugat că este de la sine înţeles că rămâne cu Charlotte într-o relaţie civilizată şi că se vor ocupa împreună de educaţia copilului lor, care studiază la Londra.

Oana: “Marian e bărbatul visurilor mele”

Oana Mizil este căsătorită, de 11 ani, cu unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Liban, Jamil Tohme, care a mărturisit că va înainta acţiunea de divorţ. Deputatul PSD spune că s-a separat de soţul său de la sfârşitul anului trecut, dar au rămas foarte buni prieteni. “Este un om minunat, căruia îi datorez mult în devenirea mea. Va avea mereu un loc în sufletul meu”, spune Oana Mizil despre soţul său. Despre primarul sectorului 5, Oana spune că e bărbatul visurilor ei şi omul care i-a schimbat viaţa. “Este un om onest, ferm şi de cuvânt, ceea ce-l face să semene foarte mult cu bunicul meu. Cu Marian pot să discut deschis indiferent ce problemă aş avea, că este personală sau politică. A fost alături de mine în momentele grele şi asta m-a făcut să-l iubesc”, a mărturisit Oana.

Au planuri de căsătorie

După numai câteva zile de la etalarea iubirii pe care şi-o poartă, Marian Vanghelie şi Oana Mizil trec la următorul nivel al relaţie, căsătoria. Cei doi au mărturisit că intenţionează să facă următorul pas, întrucât se iubesc şi nu le e ruşine să o recunoască.

„Fiecare om când intră într-o astfel de relaţie se gandeşte la lucruri serioase. Lăsăm să vină de la sine şi… cum o vrea Dumnezeu”, a afirmat Vanghelie. Însă, declaraţiile primarului sectorului 5 au fost întărite de cele ale iubitei sale: “Da, mă căsătoresc cu Marian. Îl iubesc!”, a mărturisit Oana Mizil, care vrea să oficializeze cât mai curând relaţia.

Mădălin Voicu vrea să-i cunune

Naşul de cununie al Oanei Niculescu-Mizil şi al lui Jamil Tohme, deputatul Mădălin Voicu, s-a arătat foarte surprins de relaţia de amor dintre fina sa şi primarul sectorului 5, Marian Vanghelie. “Sunt puţin supărat că finii mei nu mi-au spus că au probleme în familie, poate reuşeam, ca naş, să-i ajut. Acum am căzut ca fraierul în povestea asta şi toată lumea mă întreabă cum de nu ştiu nimic. Asta e! Totuşi, dacă Oana şi Vanghelie mă cheamă să îi cunun, o fac cu plăcere, că doar suntem din aceeaşi etnie”, a declarat Mădălin Voicu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pdl contra unui avocat român: „Favorizează infractorii”

Ziua a opta de proteste în Bucureşti. Românii cer demisia preşedintelui Băsescu