Menu
in

O româncă de 14 ani a făcut senzație în ”Game of Thrones”. Află-i povestea!

Poate fanii Game of Thrones nu au auzit de numele Octaviei Alexandru, însă cu siguranță au urmărit cu sufletul la gură destinul personajului pe care româncuța l-a interpretat în ultimul episod al sezonului 4, ”Copiii”.

Atunci avea 12 ani și o interpreta pe micuța Leaf, unul dintre Copiii Pădurii, care au dominat pământurile Celor 7 Regate înainte de sosirea Primilor Oameni.

”Primii oameni ne-au spus Copiii, dar ne-am născut înaintea lor”, își descrie Leaf rolul în serial. Partitura Octaviei Alexandru din 2014 a fost episodică, dar puternică, deoarece personajul ei reapare în sezonul 6, de data aceasta interpretat de actrița Kae Alexander, o ”Leaf” mai matură și ale cărei puteri magice au devenit mai mari.

Fetița i-a impresionat la casting, cu interpretarea ei, pe producătorii serialului, în 2012, când a fost selectată pentru rolul lui Leaf. Privirea profundă, matură, dar și faptul că a știut ce vor producătorii de la personajul ei, i-au convins pe aceștia să o distribuie în Urzeala tronurilor, unul dintre cele mai urmărite seriale de pe întreg mapamondul.

Cine este Octavia Alexandru?

Născută în 2002, în Marea Britanie, Octavia este model, actriță, cântăreață și balerină și trăiește cu părinții ei în Londra. A apărut și în unele dintre cele mai cunoscute filme internaționale „My Mother, My Bride and I​ (2007)”, ”Inspire me (2009)”, ”Red Wagon (2010)”, ”Ward 3 (2010)”, ”Dora (2010)”, ”The Swan Lake (2011)”, ”The House (2012)”. În 2016 Octavia va apărea alături de Michael Fassbender în pelicula Assassin’s Creed, care va avea premiera mondială pe 21 decembrie.

Pe lângă actorie, Octavia mai are o mare pasiune, dansul, iar asta se poate vedea din colecția de premii obținute la diversele concursuri din Marea Britanie: Great Britain Dance Festival, The Pointe Shoes Special Prize. În 2011 a ajuns în semifinala show-ului ” Got To Dance” din Albion.

Se pare că Octavia s-a născut pentru lumea artelor. Fetița nu doar joacă și dansează foarte bine pentru vârsta ei, fiind surpranumită ”copilul-minune”, dar cântă și operă. Are o voce puternică, de soprană, și știe să cânte la chitară și la pian.

sursa: unica.ro

CITEȘTE ȘI:

Angelina Jolie și Brad Pitt spun adio casei lor din Italia

Formația Spice Girls revine pe scenă, fanii sunt deja în delir – VIDEO

După criticile pentru slăbitul excesiv și bârfele privind trădarea soțului, Angelina Jolie face un anunț

Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare la Cannes, într-o rochie transparentă!

Elena Gheorghe, scurtă vacanță romantică la Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version