Menu
in

Premieră la Festivalul Mamaia! Seara rock va purta numele lui Teo Peter

Cea de-a 41 ediţie a Festivalului muzical Mamaia vine cu o mare premieră! Organizatorii au iniţiat o nouă seară, dedicată rockului, care va purta numele regretatului Teo Peter de la trupa Compact.

 

Evenimentul se va desfăşura în perioada 22-28 august, la Teatrul de Vară Soveja din Mamaia, iar pentru fiecare secţiune (creaţie, interpretare şi rock) premiile vor fi cuprinse între 500 de euro şi 1.500 de euro, la care se adaugă marele premiu, oferit de Consiliul Judeţean Constanţa, a cărui valoare urmează să se stabilescă.

Preselecţiile pentru această secţiune vor avea loc în Bucureşti, pe 3 august, începând cu ora 10:00. Taxa de înscriere este în valoare de 100 lei ce va fi achitată la locul de preselecţie. Orice trupă care vrea să participe trebuie să interpreteze live şi în formulă completă două piese în limba română, care nu se vor schimba în cazul calificării la festival. În plus, piesele admise în concurs vor fi supuse unor contracte de editare şi cesionare de către organizator. În urma preselecţiilor, vor fi admise în concurs maximum 10 trupe.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version