in

Românii ies în stradă, la Londra, pe 9 decembrie: ”Ne sunt negate drepturi negociate de bun acord în cadrul Uniunii Europene”

Un grup de inițiativă format din români și bulgari, ce a luat ființă ca urmare a repetatelor abuzuri venite din partea autorităților britanice, a decis să scoată oamenii în stradă, la Londra.

Protestul va avea loc luni, 9 decembrie, începând cu ora 13.00, la reședința premierului David Cameron, din 10 Downing Street.

Data protestului nu este întâmplătoare, deoarece în perioada 9-12 decembrie, Cameron se va afla la Strasbourg, acolo unde va cere limitarea dreptului la liberă circulați în interiorul UE pentru cetățenii din țările mai sărace ale Uniunii.

Organizatorii spun că mizează pe participarea a câteva mii de persoane, care cer să nu le mai fie negate drepturile pe care le au ca cetățeni ai Uniunii Europene.

Paul Suciu, Financial Reviewer, unul dintre organizatori, a declarat: „Discriminarea se manifestă la nivelul unei societăţi britanice nu doar printr-o retorică politică partizană, în căutare de capital politic, ci şi printr-o politică guvernamentală sistematică de negare a unor drepturi negociate de bun acord în cadrul Uniunii Europene, ce stabilesc în mod clar o egalitate de drepturi între cetăţenii Marii Britaniişi cei români şi bulgari.”

El a identificat și o serie de drepturi ce sunt negate românilor și bulgarilor în Marea Britanie: dreptul la educaţie, dreptul la muncă, dreptul la asistenţa socială şi de sănătate, dreptul la libera circulaţie în interiorul spaţiului UEşi dreptul la asociere şi domeniul privat.

Mai multe detalii pe ziarulromanesc.net

Protest împotriva discriminării. Luni, 9 decembrie, ora 13.00, în fața reședinței premierului Cameron, 10 Downing Street

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Flash Mob organizat de studenții români din Bologna: ”E de ajuns să faci un lucru simplu, ca să ai parte de o schimbare de imagine, radicală”

Catanzaro, român de 27 de ani s-a sinucis din dragoste