in

Paştele în Grecia: tradiţii religioase şi delicii culinare

Dacă nu aţi vizitat până acum Grecia şi aveţi câteva zile libere luna viitoare, Sfintele Sărbători sunt o ocazie ideală de a face cunoştinţă cu poporul elen. Preţurile sunt de la 130 de euro în sus, se precizează într-un articol evz.ro. Pentru greci, Paştele este cea mai importantă sărbătoare din an, iar elenii chiar respectă tradiţiile. Iată de ce, dacă vizitaţi Grecia de Înviere, veţi avea prilejul nu numai de a mânca bine şi a vă delecta cu peisaje superbe, ci şi de a cunoaşte spiritul poporului elen.

Prima decizie pe care trebuie s-o luaţi atunci când vă planificaţi călătoria este dacă alegeţi transportul cu autocarul, cu avionul sau cu maşina personală. Cea mai scumpă variantă este, evident, zborul cu avionul, însă şi cea mai comodă. Astfel, de exemplu, un sejur de cinci nopţi cu demipensiune pe insula Rhodos, la hotelul de 3 stele Lomeniz, ajunge la 370 de euro de persoană, dacă preferaţi zborul cu avionul Tarom, conform ofertei Eximtur.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai ieftin cu autocarul

Însă, dacă alegeţi un circuit cu autocarul, veţi vedea localităţile Serres, Atena, Peloponez, Kalambaka şi Paralia-Katerini, în opt zile, la un preţ de 359 de euro de turist. Cazarea se face la hoteluri de trei stele, cu mic dejun inclus, în oferta Elysse Turism. Multe dintre pachete au incluse şi excursii fie la Olimp, fie la mănăstirea Meteora, fie tururi ale oraşelor.

Delicatese greceşti

De obicei, cina specială de Paşte nu este inclusă în preţul total al pachetului, astfel încât pregătiţi-vă să scoateţi din buzunar încă 20-25 de euro pentru a degusta bunătăţile pregătite de localnici. La fel ca şi noi, elenii mănâncă friptură de miel în ziua de Înviere, însă în unele localităţi, carnea este gătită chiar în piaţa centrală, în timp ce oamenii se bucură, cântă, dansează, mănâncă şi beau.

Mai degrabă la tavernă decât la hotel

Masa tradiţională de Paşte mai cuprinde, pe lângă friptura de miel, kokoretsi, un fel de drob pe înţelesul nostru, ce constă din carne de miel şi organe marinate în lămâie, ulei de măsline şi oregano, cu sare şi piper. De asemenea, grecii pun pe masă ouă roşii pe care le ciocnesc, cozonac, precum şi o plăcintă specială cu brânză dulce, numită kalitsounia. Şi, bineînţeles, toate aceste bucate sunt stropite din belşug cu vin. Când mergeţi în Grecia, este de preferat să vă limitaţi la micul dejun luat la hotel, pentru a putea savura mâncărurile gătite la taverne, alături de atmosfera specifică de distracţie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Teo Trandafir se mărită. Vedeta TV şi-a găsit marea iubire la 43 de ani

Badante minore/ Petronela câştigă cât medicul din satul natal, deşi nu ştie tabla înmulţirii