in

Spaghetti ”giallorosse” cu ciuperci

Această rețetă am încercat-o pentru prima dată la Roma și mi-a fost pregătită de către o excelentă bucătăreasă italiancă, dintr-o familie de prieteni, aprigi susținători ai echipei AS Roma. Înainte de a o gusta, mi s-a spus, mai în glumă, mai în serios, că rețeta e atât de bună încât mă voi îndrăgosti de culorile galben-roșu și voi deveni un înfocat susținător al echipei romane. Și așa s-a și întâmplat…

Ingrediente pentru 4 persoane:

320 g spaghetti, doi ardei grași potriviți, neapărat de culoare roșu-galben, 250 g roșioare, 250 g ciuperci mixte, ulei de măsline, cimbru, usturoi, ardei iute, piper

Mod de preparare:

Se începe cu tradiționalul ”aglio, olio, peperoncino” (usturoi, ulei, ardei iute), adică se prăjesc în ulei de măsline, pentru câteva secunde, 3-4 căței de usturoi cu bucățele de ardei iuțe.

Se adaugă ardeii grași, tăiați cubulețe, se adaugă jumătate de pahar cu vin alb și se lasă la fiert pentru circa 10 minute, la foc iute.

Se adaugă apoi roșioarele, tăiate în jumătate (sau roșii tăiate cuburi mari) și se mai lasă la prăjit pentru circa alte 10 minute. Dacă sosul devine prea gros iar ardeii cu roșiile încă nu s-au copt se poate adăuga un polonic de apă fierbinte, de la pastele pe care între timp le-ați pus la fiert.

La sfârșit se adaugă ciupercile din conservă sau preparate/fierte separat și se fierb împreună cu sosul format din ardei și roșii, pentru maxim 5 minute. Pastele fierte se scot și se amestecă cu sosul.

La această rețetă este indicat să se folosească pecorino romano, presărat în farfurie, această brânză fiind mai picantă și contrastând foarte bine sosul dulce din ardei și roșii. Nefiind o rețetă cu carne, se îmbină foarte bine cu vinul alb, servit rece.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Muntele Athos, locul unde accesul femeilor este interzis

3 reguli de aur pentru a te trezi odihnit