Menu
in

Italia, nu ai plătit la timp ratele la bancă? Iată ce se întâmplă când vrei să împrumuți din nou

Originară din Timişoara, Felicia Rapciuc (foto) este de 17 ani în Italia. Acasă a absolvit facultatea de Economie şi a avut o agenţie imobiliară. Lucrează de 9 ani la o societate de intermediere de credite, situată la Roma, în cartierul Borghesiana. “Societatea la care lucrez este o societate de intermediere financiară italiană care colaborează cu diverse instituţii financiare care operează pe teritoriul Italiei. Eu fiind româncă, ne-am orientat foarte mult şi către comunitatea românească.”

Felicia a colaborat constant cu publicația noastră, informațiile despre piața imobiliară din Italia fiind mereu de un real ajutor pentru cei care au decis să cumpere o casă. Felicia ne explică acum despre situațiile în care nu reușim să plătim ratele la timp, ce consecințe sunt și ce posibilități mai sunt de a mai face un contract de împrumut.

”Ȋn această perioadă de criză se poate ȋntampla să ne găsim ȋn dificultăţi financiare şi să nu dăm importanţa cuvenită plăţii la timp a ratelor unui ȋmprumut ȋn curs, să dorim să renunţăm la un cont curent şi să-l lăsăm să se ȋnchidă singur sau să facem cereri peste cereri atunci când avem nevoie urgentă de bani. Ȋn acest articol vă explicăm de ce aceste lucruri sunt total greşite.

Când facem o cerere de ȋmprumut (pentru nevoi personale sau pentru a cumpăra casă) orice bancă verifică ȋn primul rând istoricul nostru, dacă am avut probleme cu plata altor rate. Atunci când cerem un ȋmprumut pentru nevoi personale banca caută informaţiile care rezultă din CRIF, iar când vrem să cumpărăm casă se mai face şi un control pe 5 ani ȋn urmă ȋn arhiva  numită “Centrale dei Rischi” a băncii Banca d’Italia,

SIC- Sistema di Informazioni Creditizie-  este o arhivă a tuturor ȋmprumuturilor  (pentru nevoi personale, pentru a cumpăra casă  şi pentru cărţile de credit)  aprobate dar şi refuzate. Pricipalul sistem de informatii din Italia este CRIF-ul.

Aceasta bază de date nu este doar o listă a rău platnicilor, poate să devină şi un punct ȋn avantajul nostru, un fel de carte de vizită, dacă am avut ȋmprumuturi şi le-am plătit bine. Deci devine o referinţă a cât de credibili suntem  din punct de vedere  financiar.

În cazul ȋn care există o semnalare rea ȋn acest sens orice cerere de ȋmprumut va fi refuzată. Şi chiar şi acest refuz se vede pentru o perioadă (o lună de la comunicare); orice altă cerere trebuie să o facem DOAR după ce nu se mai vede refuzul anterior. De aceea ȋntre o cerere refuzată şi următoarea trebuie neapărat să treacă minim 30 de zile, ideal chiar 90.

Dar cererile refuzate chiar şi când nu se mai văd lasă o urmă negativă ȋn urma lor, băncile vor vedea ȋn noi persoane cu risc mare de neplată. Este foarte important să ştim cui să ne adresăm pentru o primă cerere de ȋmprumut astfel ȋncât să păşim cu dreptul ȋn această lume.

Când dispare o semnalare de rău-platnic?

Semnalările dispar de la sine după perioada de timp prevăzută de lege.

Una singură sau două ȋntârzieri dispar la 12 luni după ce am achitat şi am revenit la zi cu plata (cu condiţia ca ȋn aceste 12 luni de după să nu mai facem alte ȋntârzieri).

Pentru trei sau patru ȋntârzieri trebuiesc 24 luni de la achitare ca să se şteargă semnalarea, iar de la patru ȋn sus 36 luni. Toate aceste informaţii le putem găsi pe site-ul CRIF-ului.

Ca excepţie se poate ȋntâmpla şi ca semnalarea să nu dispară ȋn timpul prevăzut de lege, dar atunci avem tot dreptul să cerem noi să se ȋntâmple acest lucru cât mai repede.

Deci să nu aveţi ȋncredere ȋn cei ce vă cer bani pentru a vă şterge aceste semnalări, ei mizează doar pe necunoaşterea voastră, vor lăsa să treacă timpul legal pentru ştergerea lor şi dumneavoastră veţi crede că ei au facut “miracole” contra cost.

Ȋn arhiva “Centrale dei Rischi”- a băncii Banca D’Italia se văd şi protestele (când dăm ȋn plată un cec care nu este acoperit) şi depăşirea limitelor conturilor curente. Când nu facem cerere să ȋnchidem contul curent şi ȋl lăsăm să se ȋnchidă singur, ȋnseamnă că acest cont merge pe minus până la o limită, din cauza costurilor lunare de plată către bancă,  şi apoi vine ȋnchis dar nouă ne rezultă o datorie, acea sumă care a mers pe minus, deci avem o semnalare ȋn acest sens (şi nici o bancă nu ne va acorda un ȋmprumut pentru a cumpăra casă).

Există şi forme de ȋmprumut pentru cei semnalaţi  “rău platnici” (cattivi pagatori) ?

Da. “Cessione del quinto” este un ȋmprumut care poate să-l obţină şi cine este semnalat DAR DOAR dacă societatea ȋndeplineşte anumite condiţii (gen forma de ȋnfiinţare, numar minim de angajaţi) şi suma nu poate să depăşească TFR-ul acumulat (lichidarea).

Deci, când vedem publicităţi care spun ca acordă  ȋmprumuturi şi la rău platnici, DOAR la această “cessione del quinto” se referă. NU există modalităţi  miraculoase contra cost care fac ca semnalările să dispară.”

Un articol de Felicia Rapciuc, societatea Ps Mutui. Dacă locuiți la Roma și împrejurimi și doriți să cumpărați casă în Italia, sunați pentru mai multe informații: 06 2070676 sau 3295738231.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version