Menu
in

Green Pass obligatoriu în Italia, primul efect: 10.000 de vaccinați în plus

Efectul certificatului verde obligatoriu la serviciu în Italia are un prim efect important. Prima administrare a vaccinurilor anti-COVID a crescut cu 10.000 față de acum o săptămână.

Potrivit primei actualizări de sâmbătă, sunt deja aproximativ 69.000 de prime administrări efectuate vineri, data intrării în vigoare a obligativității certificatului verde la locul de muncă.

Ziua adevărului în Italia! Aveţi certificatul sanitar?

Comparând cifra zilnică cu cea de vinerea trecută, când primele doze ajunseseră la 58.661, se constată o diferență de peste 10.000 de administrări, scrie La Stampa, citată de Mediafax.

În Italia, numărul total de persoane care au primit cel puțin o doză de vaccin a depășit 46 de milioane, o cifră egală cu 85,41% din populația eligibilă.

Numărul de persoane care au fost vaccinate complet este de 43,74 milioane, adică aproximativ 81% din populație.

„Campania de vaccinare este un exemplu de succes, datorat efortului făcut de autoritățile naționale, regionale, cele publice și private, precum și voluntarii l-au făcut împreună pentru a proteja populația de un virus perfid”, a declarat generalul de armată Francesco Paolo Figliuolo.

„Italia are mii de resurse, umane, tehnice și profesionale, care, atunci când se unesc și fac echipă, duc la succes”, a adăugat Figliuolo: „cifrele ne fac să privim cu și mai mult optimism spre viitor, spre redresare și spre un orizont în care sănătatea cetățenilor este în centrul atenției”.

Green Pass a devenit obligatoriu începând de vineri în Italia pentru toţi angajaţii, atât în sectorul public cât şi în cel privat. Măsura este menită să încurajeze vaccinarea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Exit mobile version