Menu
in

18 locuri din Europa pe care merită să le vizitezi

Europa este una din destinaţiile principale ale turismului mondial. Cu o istorie fantastică şi peisaje de vis, oraşele bătrânului continent te vor impresiona cu siguranţă. Nisa, Praga, Santorini, Dubrovnik sunt doar câteva dintre locurile în care trebuie să ajungi măcar o dată în viaţă, scrie apropotv.ro.

Iată un TOP al celor mai frumoase destinaţii de vacanţă din Europa!

1. Promenade des Anglais, Nisa, Franţa

Franţa are un farmec aparte, iar Nisa poate satisface şi cele mai sofisticate cerinţele ale unui turist. Aflat pe Coasta de Azur, Nisa este un loc în care, atât ziua cât şi noaptea, străzile abundă de viaţă, restaurantele freamătă de clienţi, iar obiectivele turistice sunt asaltate de vizitatori. Oraşul Vechi este un exemplu în acest sens. Locul se ascunde între dealul cetăţii la est şi râul Le Poillon, şi de oraşul nou, la vest. Vechiul oraş Nisa este cunoscut şi sub numele de Vieux Nice.

2. Almafi, Italia

Frumuseţea zonei este absolut incredibilă. Pe o parte Munţii Lattari, pe cealaltă parte albastrul nesfârşit al Mării Tireniene. Între ele, soseaua care şerpuieşte ameţitor la o înălţime considerabilă desupra mării. Micile staţiuni turistice, presărate pe coastă, sunt dispuse în terase pe versanţii abrupţi: Positano, Praiano, Maiori, Minori, Amalfi, Ravello, Furore, Cetara, Conca dei Marini, Atrani, Furore, Vietri sul Mare.

3. Praga, Republica Cehă

Capitala Republicii Cehia este un loc captivant, un amestec de artă, muzică, film şi teatru. Această bijuterie cu arhitectura europeană originală, este un oraş romantic cu privelişti care-ţi taie răsuflarea, grădini liniştite, călătorii cu barca şi plimbări relaxante pe ingustele cărări pietruite. Capitala cehă este un oraş modern cu hoteluri de lux, restaurante excelente ce oferă produse ale bucătăriei autohtone şi internationale.

4. Malta

Fereastra Albastră din Insula malteză Gozo este celebră în lume pentru frumuseţea sa. Statul Malta are o suprafaţă de 316 km pătraţi, fiind unul dintre cele mai mici din lume. Pe cât de mică este aşezarea, pe atât de frumoasă şi ofertantă ochiului.

5. Ibiza

I se mai spune şi insula care nu doarme niciodată. Ibiza este casa de vacanţă a marilor DJ-i ai lumii şi destinaţia perfectă pentru cei care iubesc viaţă indiferent de cât de abstractă sau neconventionala ar fi!

6. Santorini

Deseori confundată cu legendara Atlantida, Santorini este unul dintre locurile în care trebuie să ajungi măcar o dată în viaţă. Priveliştea de aici nu se compară cu nimic. E un loc perfect pentru îndrăgostiţi.

7. Capela Sixtină de la Vatican

Un obiectiv turistic important, cea mai mică ţară din lume, Oraşul Vatican ocupă o suprafaţă de 0.44 km pătraţi şi serveşte drept centru spiritual pentru milioane de credinciosi romano-catolici din întreaga lume. Capela Sixtină este un obiectiv obligatoriu pentru turiştii ajunşi în acest colţ de lume.

8. Lagos, Portugalia

Algarve e cea mai sudică şi caldă regiune a Portugaliei, având marele avantaj de a fi destul de aproape de România, dacă e să comparăm cu distanţa care ne desparte de Maldive, de exemplu. Plajele de aici sunt superbe, iar cea din Lagos este una de neuitat.

9. Amsterdam, Olanda

Amsterdamul este cu siguranţă un oraş fascinant. Lăsând la o parte numeroasele libertăţi ale populaţiei, sunt o mulţime de lucruri pe care le poţi face aici şi numeroase obiective turistice de vizitat.O plimbare cu bicicleta pe canalele olandeze este obligatorie.

10. Dubrovnik, Croaţia

Oraşul fortificat este o destinatţie medievală de lux. Dalmaţia de Sud se mândreşte cu principala atracţie turistică a Croaţiei, unul dintre cele mai frumoase orase din Europa, denumit adesea ,,perla Adriaticii”, unul dintre putinele orase-stat medieval care si-a respins toti atacatorii si si-a pastrat zidurile intacte, unul dintre cel mai apreciat oras-fortareata recunoscut in intreaga lume, fiind din anul 1979 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

11. Grădinile palatului Alhambra din Granada, Spania

Granada este capitala provinciei Granada din comunitatea autonomă Andaluzia în Spania de sud. Oraşul se află la poalele muntelui Sierra Nevada.Granada este faimoasă datorită construcţiilor sale istorice, din vremea maurilor, dar şi din perioada gotică sau renascentistă. Oraşul mai este celebru şi pentru numeroşii săi cântăreţi de chitară.

12. Interlaken, Elveţia

Interlaken este un oraş din inima Elvetiei, care si-a castigat si titulatura de statiune de munte, ce apartine cantonului Berna. I se mai spune şi “orasul dintre lacuri”, datorită poziţiei sale intre lacurile Thun, in vest si Brienz in est. Este o locaţie perfectă pentru iubitorii de natură şi locuri frumoase.

13. Lapland, Finlanda

Pentru cei care vor să vadă ceva unic, aici este locul perfect! Aurora Boreală este un spectacol al naturii de neratat.

14. Cornwall, Anglia

Celţii din Cornwall şi-au conservat propria limbă până acum 20 de ani, dar şi traditia lucrului în mină şi traiul de pe urma pescuitului până în ziua de astăzi. Turiştii se întorc în Cornwall în fiecare an pentru a se bucura de mare, de stâncile găurite de peşteri, de satele pescaresti cu peisajele lor spectaculoase si de aleile inguste pline de flori.

15. Mediterana, Cipru

Geografic, insula Cipru face parte din Orientul Mijlociu. De altfel, istoric, ea a fost inclusă în regiunea Levant, alături de ţări cum ar fi actualul Israel sau Liban. De la Nicosia la Beirut sunt 234 de kilometri, iar distanţa Cipru-Israel e cam ca distanţa Bucureşti-Suceava, adică 450 de kilometri. 2. În Cipru se află singura staţiune fantomă din lume, Varosha.

16. Sighişoara, România

Sighisoara este situata aproximativ in centrul Romaniei in sudul judetului Mures, fiind legata rutier de Europa prin drumul european E60. Este un oras superb care adaposteste o istorie de mii de ani, un oras unde convietuiesc in armonie mai multe nationalitati. Datorita arhitecturii sale remarcabile, a pozitiei dominante si a ambiantei geografice, orasul a fost supranumit inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea „Perla Transilvaniei”.

17. Istanbul, Turcia

Istambul este cel mai mare oraş al Turciei şi unul dintre cele mai importante oraşe ale lumii.Localizarea strategica a facut din el centrul tuturor activitatilor comerciale dintre Europa si Asia. Iar astazi e vizitat de milioane de oameni din intreaga lume. Este unicul oras din lume ce se intinde pe doua continente – Europa si Asia. Multi cred ca Istanbul e un oras asiatic insa centrul lui istoric se afla in partea europeana. El e despartit de stramtoarea Bosfor, cea care face legatura intre Marea Neagra si Marea Marmara.

Istanbul este cel mai mare oras al Turciei si, vreme de 1500 de ani, a fost unul dintre cele mai importante orase ale lumii. Localizarea strategica a facut din el centrul tuturor activitatilor comerciale dintre Europa si Asia. Iar astazi e vizitat de milioane de oameni din intreaga lume.

18. Islanda

Dacă nu mergi să vezi aurora boreală sau aurora australă, atunci răsfaţă-te în apele termale vulcanice din peninsula Reykjanes.

CITEȘTE ȘI:

Oraşul pictat în albastru, pentru a fi mai aproape de cer!

Localitatea italiană în care se moare după 100 de ani. Iată secretul longevității localnicilor

20 de filme în avanpremiera unei vacanţe în Italia

Ragusa: un fel de “tale of two cities”

”Nimic nu te va putea pregăti cu adevărat pentru o vizită în Toscana!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version